Actualitate
Napoli a prezentat antrenorul care trebuie să resusciteze echipa: „Un nou capitol important în istoria clubului”
Campioană a Italiei în 2022/23, Napoli a schimbat trei antrenori în sezonul recent încheiat și a terminat doar pe locul 10 în Serie A. În încercarea de a evita un nou dezastru, Aurelio De Laurentiis (patronul clubului) a anunțat, miercuri, că echipa va fi antrenată de Antonio Conte, fost selecționer al Squadrei Azzurra.
Antonio ConteFoto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia
Antonio Conte, noul antrenor al lui Napoli
După plecarea lui Luciano Spalletti, Napoli a fost antrenată de Rudi Garcia, Walter Mazzarri și Francesco Calzona. Rezultatele au fost sub așteptări, iar echipa nu va juca în sezonul 2024/25 al competițiilor europene.
Conte, care n-a mai antrenat după ce s-a despărțit de Tottenham în martie 2023,a semnat un contract valabil pe trei ani (până la 30 iunie 2027). Gazzetta dello Sport precizează că acesta va avea un salariu de 6 milioane de euro pe sezon, plus bonusuri de performanţă.
„Napoli este un loc de importanță globală. Sunt fericit și entuziasmat la ideea de a sta pe banca acestei echipe. Pot promite cu siguranță un lucru: voi face tot posibilul pentru creșterea echipei și a clubului. Angajamentul meu, împreună cu cel al staff-ului meu, va fi total”, a declarat Antonio Conte, citat de site-ul oficial al clubului.
De-a lungul timpului, Antonio Conte a mai pregătit echipele Juventus Torino (2011-2014), Chelsea Londra (2016-2018) şi Inter Milano (2019-2021), precum şi selecţionata Italiei (2014-2016).
„Sunt foarte mândru că noul antrenor al lui Napoli este Antonio Conte. Antonio este un antrenor de top, un lider, alături de care sunt sigur că va reuși să înceapă acea restructurare necesară după încheierea ciclului care ne-a dus la câștigarea titlului anul trecut, după multe sezoane în fruntea fotbalului italian. Astăzi se deschide un nou capitol important în istoria lui Napoli” – Aurelio De Laurentiis.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



