Actualitate
Simona Bucura Oprescu, anunț crucial pentru seniorii României: Toate pensiile vor fi RECALCULATE din oficiu. Zvonul pe care îl dezminte ministrul

„Pensiile românilor vor crește pentru următorii ani și nu sunt înghețate la acel 9,4 din PIB.
Avem articol în noua lege a pensiilor atât cu mecanismul cât și cu faptul că în luna ianuarie acestea vor avea majorări și sigur este foarte important pentru pensionari să știe că toate aceste lucruri sunt făcute la timp. Că există bani pentru pensii, că vor ajunge deciziile de pensionare și că toți pensionarii din România vor beneficia de recalculare.
Toate pensiile vor fi recalculate din oficiu.
Avem bani în buget atât prevăzuți atât pentru majorarea pe care am avut-o de la 1 ianuarie cât și pentru recalcularea pentru care vom pune în plată pensiile începând cu luna septembrie a acestui an.
În momentul acesta avem datele din dosarele de pensii ale românilor în format electronic, deja se listează deciziile de pensii.
Deciziile vor fi listate în 3 exemplare, un exemplar va fi transmis pensionarului, celelalte două vor rămâne la dosarul de pensii al fiecărui pensionar”, a declarat Simona Bucura Oprescu in emisiunea „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS.
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate



