Actualitate
Modificare majoră pe piața de energie. Ce se întâmplă cu românii care au facturi mici. Anunțul ministrului Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că, după încetarea măsurilor de subvenţionare a preţurilor plătite pentru energia electrică de consumatorul final, în martie anul viitor, este posibil ca facturile celor care au un consum de peste 300 de kilowaţi pe lună să scadă. În schimb, facturile celor care au consum mic de electricitate pot creşte, iar pentru aceştia se pregătesc măsuri de protecţie, în situaţia în care sunt consumatori „cu adevărat vulnerabili”.
„Noi ne dorim să fie un impact cât mai mic. Este posibil ca, pentru consumatorii cu un consum de peste 300 kilowatt oră pe lună să se ieftinească facturile ca urmare a ridicării acestor constrângeri din prezent. Pentru cei care se încadrează la sub 100 de kilowatt oră pe lună, e adevărat că, fără măsuri de subvenţionare, de compensare a preţului, facturile ar putea să crească. Şi atunci, tema noastră principală, şi lucrăm la o hotărâre de Guvern pentru un grup de lucru interministerial la nivelul Guvernului să definim foarte bine consumatorul vulnerabil din sectorul energetic şi acei români să primească un sprijin din partea statului astfel încât facturile lunare să fie suportabile”, a declarat Sebastian Burduja sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Alba.
Ministrul precizează că măsurile de protecţie îi vor viza pe cei care au „cu adevărat” nevoie de subvenţii la preţul energiei electrice şi al gazelor naturale.
„Măsurile de după 1 aprilie vor trebui să subvenţioneze preţul la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili, astfel încât să putem păstra un cost rezonabil. Dacă în prezent un consumator de până la 100 kilowaţi oră pe lună are o factură la curent de 42-45 de lei, probabil că este un cost totuşi suportabil. Deci atât timp cât aceste facturi nu vo creşte, cred că ne vom fi făcut datoria”, a adăugat ministrul.
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere



