Connect with us

Actualitate

Este adevărat că dacă bem apă în timpul meselor ne îngrășăm? Un nutriționist vine să demonteze mitul

Publicat

pe

Într-o postare pe rețelele de socializare, unde aduce adesea în prim-plan subiecte legate de nutriție și sănătate, Bilic a explicat că apa nu poate dilua sucurile gastrice, așadar nu ne face rău dacă o bem în timpul mesei. 

„Apa băută în timpul mesei diluează sucurile digestive- un mit absurd și fals! Nu stiu cum anumite idei și explicații au ajuns să fie înrădăcinate adânc și definitiv în conștiință oamenilor fară că ele să fie demonstrate sau argumentate. Sunt luate de bune și spuse din gura în gura până devin un adevăr universal. 

Și dacă te întrebi cine a zis, toată lumea ridica din umeri și spune „așa am auzit”. Din aceasta categorie de mituri absurde face parte și avertizarea conform căreia a bea apa în timpul mesei e o greșeală, împiedică digestia corectă pentru că diluează sucurile digestive” – a transmis Mihaela Bilic pe pagina ei de Facebook.  Rețeta secretă a ciorbei de perișoare din 1938. Ce adăugau bunicii noștri ca să îi dea o aromă deosebită și să nu se strice repede

În continuarea postării, apreciata nutriționistă a explicat cum sunt secretate sucurile gastrice și de ce nu poate apa interveni în sens negativ în procesul de digestie. Pentru a veni în sprijinul argumentului său, Mihaela Bilic a mai spus că apa băută în timpul mesei doar umple stomacul și ne face să ne săturăm mai repede, dar nu poate afecta modul în care alimtele sunt descompuse în stomac și mai departe, în intestine. 

„Nimic mai neadevărat, sucurile digestive sunt secretate în funcție de tipul de alimente consumate, de câte grăsimi, proteine sau glucide sunt prezente în intestin și care trebuie descompuse pentru a fi absorbite în sânge. Apa nu are legătură cu sucurile digestive și dacă bei apa în timpul mesei nu faci decât să umpli mai tare stomacul, să te saturi mai repede. Cantitatea de apa din alimente sau din stomac nu influențează concentrația sucurilor digestive. Să luam de exemplu pâinea, fie că e proaspătă, prăjită sau făcută pesmet, ea vă necesita aceleași enzime pentru digestie. Așa că pentru organism nu face diferență dacă mâncam pâine proaspătă sau pâine prăjită peste care bem apa. E ca și cum ai spune că friptura cu orez se digera corect, însă e o problema să mâncam ciorba de perișoare, unde carnea și orezul sunt puse în multa apă. 

Sau luați exemplu fructelor: daca mâncam prune uscate și bem un pahar de apa ar însemnă că organismul să nu le mai poată digera? Deci el nu știe să funcționeze decât dacă pruna e proaspătă? 

Argumentele sunt stupide, pe măsură absurdului din enunț! Nu exista sucuri digestive mai concentrate sau mai diluate, ele stiu să acționeze indiferent de cantitatea de lichid din tubul digestiv. Indiferent dacă am mâncat un biscuit sau un iaurt, corpul nostru vă secreta automat substanțele necesare digestiei.”, a spus Mihaela Bilic.

Floarea care poate parfuma întreaga cameră. Va schimba atmosfera cu frumusețea sa și nu mai ai nevoie de deodorant

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse3 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul