Connect with us

Actualitate

Motivul pentru care un cuplu a ales să trăiască permanent pe vase de croazieră. „Costul vieții este aproape la jumătate”

Publicat

pe

John și Melody Hennessee plănuiesc să-și petreacă restul vieții navigând în jurul lumii – și spun că costurile ar putea fi la jumătate mai scump decât viața lor pe uscat.

Cuplul, originar din Florida, a luat o decizie radicală în urmă cu trei ani: a vândut aproape tot ce deținea, inclusiv afacerea lor principală și locuința, și și-a cumpărat o rulotă pentru a călători prin Statele Unite.

Dar, după o perioadă de călătorii pe uscat, John, 76 de ani, s-a săturat să tot conducă, spune Melody, 64 de ani. Apoi au văzut o reclamă pe Facebook pentru o croazieră de 274 de zile cu Royal Caribbean și a început călătoria lor către o viață permanentă pe mare, scrie SkyNews.

Cei doi navighează în prezent în Republica Dominicană, ca parte a celei mai recente curse dintr-o serie de navigații pe termen lung, care i-au dus în locuri precum Australia, Noua Zeelandă și Pacificul de Sud.

Dar, în timp ce noua lor viață este mai interesantă, ei spun că este și mai ieftină.

„Acum avem o factură de telefon, o factură de navă și câteva facturi de pe cardul de credit pe care le plătim când mergem la țărm, dar atât’, spune John.

Un medic a aruncat 450.000 de dolari pe geam când s-a trezit cu mascații la ușă. Cum a reușit să strângă o avere de pe urma războiului

„Nu mai avem o ipotecă sau cheltuiala caselor. Nu mai avem asigurări de vehicule, asigurări de proprietate sau facturi de utilități. Lista poate continua. Suntem siguri că viața pe mare este mai ieftină. În acest moment, probabil că este aproape de jumătate din ceea ce era atunci când trăiam pe pământ”, mai spun aventurierii.

În prezent, viața lor este planificată lunar, pe măsură ce trec de la o navă la alta – și sunt rezervate până în decembrie 2024.

Dar în curând cei doi intenționează să își facă o reședință permanentă pe nava de croazieră rezidențială a lui Villa Vie – una dintre primele de acest gen – unde până la 30% dintre cei aflați la bord vor fi rezidenți permanenți.

Nava va face ocolul lumii la fiecare trei ani, în mare parte urmând vremea caldă, dar viața la bordul acestei nave nu va fi ieftină.

Secretul unei nutriționiste pentru a scăpa de pofta de dulciuri

„Am vrut să cumpărăm o cabină ca să o putem proiecta așa cum ne dorim. Va fi acasă pentru noi, probabil pentru cel puțin 15 ani pe navă”, spune Melody.

Cuplul iubește confortul fără probleme de pe un vas de croazieră și, mai ales faptul că pot vedea lumea. „Nava The MV Narrative va avea un parcurs de trei ani și jumătate pentru a face înconjurul lumii și la fiecare oprire, vor petrece cel puțin trei până la cinci zile, ceea ce pe o navă de croazieră obișnuită ai doar câteva ore. Ne place foarte mult acest concept’, a spus John.

Viața este ușoară pentru cei aflați pe un vas de croazieră deoarece totul este all-inclusive. Nu trebuie niciodată să-ți scoți portofelul.

Iar noua navă proiectată pentru rezidenți permanenți va oferi o serie de facilități: Cei care vor locui în ea își vor putea aduce familiile pe navă gratuit – după ce vor plăti taxele portuare – și le va fi rezervat un anumit număr de cabine.

Va exista un centru de afaceri și birouri private, permițând nomazilor digitali să lucreze de oriunde în lume.

Amenda pentru mașina murdară îi poate lăsa pe șoferi cu avarii în portofel. Ce spune Codul Rutier

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul