Actualitate
Ciucu (PNL): Este foarte important ca România să aibă un guvern, rapid. Suntem în antecamera unei posibile crize prelungite

Ciprian Ciucu a declarat într-o emisiune TV că în şedinţa PNL a fost un vot de încredere pentru noua echipă de conducere a PNL, fiind vorba de un vot secret, pentru a nu exista presiune, potrivit News.ro.
”Noi i-am dat mandat de negociere preşedintelui Bolojan cu toate forţele pro-europene, democrate, pentru formarea unui nou guvern şi urmează în zilele următoare mai multe discuţii pentru a discuta principii de guvernare, mai puţin poziţii şi funcţii. Oricum, va fi nevoie de un guvern suplu, cu mai puţine ministere, cu mai puţini secretari de stat şi cu mai puţine agenţii, pentru că e timpul să oprim risipa”, a arătat prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu.
Despre promisiunea PNL privind un legislativ cu 300 de parlamentari, Ciprian Ciucu a spus că ”înainte de a face orice reformă, lumea politică trebuie să fie credibilă”.
Întrebat când am putea avea un guvern nou, liderul PNL a precizat că ”depinde de maturitatea forţelor politice pro-europene plus minorităţile naţionale. Despre cum ar funcţiona o formulă de guvernare cu toate partidele, PSD-PNL-USR-UDMR, Ciprian Ciucu a arătat că, ”dacă partidele au înţeles mesajul românilor, crede că această formulă va merge”.
”Din câte am văzut eu în reacţiile lor, toată lumea e îngrijorată, inclusiv PSD în acest moment este îngrijorat”, a mai declarat Ciucu, adăugând că acum nu mai vorbim despre interesul unui partid politic sau altul, ci vorbim despre România.
”Suntem în antecamera unei posibile crize prelungite şi atunci e nevoie de maturitate. Dacă în acest moment nu ne mişcăm repede şi nu vom avea un guvern, lucrurile vor degenera şi ne uităm la Bulgaria, care de câţiva ani de zile este în această zonă de instabilitate”, a mai declarat prim-vicepreşedintele PNL.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



