Actualitate
Trufele din pădurile României, amenințate de dispariție de lăcomia braconierilor

Laurenţiu Alexandru Păştinaru. El susţine, într-un comunicat, că acest lucru s-ar putea întâmpla din cauza celor care intră ilegal pe terenurile forestiere, care sapă peste tot cu ajutorul câinilor special antrenaţi în găsirea trufelor şi ajung să distrugă terenul respectiv, potrivit Radio România Actualității.
În schimb, cei care cesioneză terenurile, de la direcţiile silvice, pentru a culege controlat trufe şi care solicită autorizaţii de recoltare, ajung să nu mai beneficieze de aceste roade ale pădurii din cauza braconierilor. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului mai precizează că aşa se explică numărul mare de vânzări de pe platformele de vânzări pentru persoane fizice, care oferă astfel de produse la preţuri cuprinse între 100 şi 200 de lei pe kilogram, în condiţiile în care un asemenea produs poate ajunge la mii de lei în magazinele de delicatese.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



