Actualitate
Vești proaste pentru șoferii cu mașini hybrid! Ce nu mai au voie să facă în perioada următoare

Astfel, începând cu această dată, șoferii cu mașini hybrid nu vor mai beneficia de parcare gratuită pe locurile marcate cu linii albastre, administrate de Primăria Municipiului București (PMB), aceștia urmând să plătească aceleași tarife ca și șoferii cu vehicule pe benzină sau diesel.
Potrivit Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 706/2022, începând cu 1 ianuarie 2025, autoturismele hibride nu vor mai fi exceptate de la plata parcării publice pe raza orașului. Acestea vor beneficia de gratuitate doar în primele 24 de luni de la intrarea în vigoare a hotărârii, adică până pe 1 ianuarie 2025. Totodată, facilitățile de parcare gratuită vor rămâne doar pentru mașinile complet electrice.
Cum se va modifica parcarea în București?
Începând cu primăvara anului 2023, tariful pentru un loc de parcare marcat cu linii albastre a fost stabilit la 5 lei pe oră, valabil de luni până vineri, între orele 8:00 și 20:00. Tariful zilnic pentru persoanele fizice și juridice este de 30 de lei, iar șoferii pot opta și pentru un abonament lunar, în valoare de 500 de lei. Acesta oferă acces la un loc de parcare disponibil zilnic, fără a fi necesară rezervarea sau nominalizarea locului.
Astfel, schimbările ce urmează să intre în vigoare la începutul anului 2025 vor afecta un număr semnificativ de șoferi, care până atunci s-au bucurat de un avantaj considerabil, iar parcarea va deveni o cheltuială similară celor care dețin mașini convenționale.
„În conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 706 din 22.12.2022, Art. 2, alin. (2), începând cu 01.01.2025, autoturismele hibrid nu vor mai beneficia de gratuitate pentru utilizarea serviciului public de parcare de pe raza Municipiului București: Art. 2 (2) Prin excepție de la dispozițiile Art. 1, autoturismele hibrid înmatriculate în București pot utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală de pe teritoriul Municipiului București o perioadă de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri (01.01.2023).”, se arată în comunicat.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



