Connect with us

Actualitate

Noul an vine cu jale pentru buzunarele șoferilor. ASF a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA iar creșterile sunt chiar și de 30%

Publicat

pe

Noile tarife de referință, publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și valabile pentru următoarele șase luni, sunt semnificativ mai mari comparativ cu cele anunțate în luna iulie 2024. Creșterile încep de la peste 5% și depășesc chiar 30%, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor prezentate de ASF.

ASF a actualizat metodologia de calcul pentru tariful de referință în raportul precedent din iulie 2024, iar acum autovehiculele sunt evaluate în funcție de puterea motorului, nu de mărimea acestuia.

Conform informațiilor din raportul actual privind tarifele de referință, acestea sunt stabilite o dată pentru zona București/Ilfov, unde valorile sunt mai mari din cauza traficului intens și a riscurilor sporite, și o dată pentru restul județelor din țară.

Șofatul pe zăpadă: Cât de riscant este să conduci iarna cu ambreiajul uzat și cum îți dai seama că transmisia are probleme

Dacă analizăm zona Bucureşti/Ilfov, cel mai mic tarif de referinţă pleacă de la 1.844 lei pentru o putere a maşinii de 50 kw sau mai puţin, grupa de vârstă 51-60 şi poate ajunge la 5.240 pentru grupa de vârstă de 30 de ani sau sub 30, pentru o maşină cu o putere de peste 300 kw. Comparativ cu tarifele de referință din iulie 2024, creșterea este de aproape 9% și depășește 30% în cele două exemple menționate.

În ceea ce privește tarifele de referință pentru restul județelor din țară, cel mai mic tarif începe de la 1.064 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 9,1% față de tarifele din urmă cu șase luni, pentru o putere a mașinii de 50 kW sau mai puțin, pentru șoferi cu vârste între 51 și 60 de ani. Pe de altă parte, cel mai mare tarif de referință este de 3.964 lei pentru cei cu vârsta de 30 de ani sau mai tineri, pentru o mașină cu o putere între 201 și 300 kW.

Zi de foc pe șoselele din România: Aproape 300 de șoferi, scoşi din trafic pentru siguranţa cetăţenilor

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic6 ore ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Diverse10 ore ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Uncategorized14 ore ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate15 ore ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO zi ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

ActualitateO zi ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
Diverse2 zile ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

Uncategorized2 zile ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Uncategorized3 zile ago

Unul din doi clienți Sezamo cumpără produse Ready-to-Eat. Categoria a crescut cu 33% într-un an

București, 16 septembrie 2026. Supermarketul online Sezamo a înregistrat anul acesta o creștere de 33% a volumului de produse Ready-to-Eat...

Uncategorized3 zile ago

Mai puține haine, mai multe ținute: 7 sfaturi pentru o garderobă care te reprezintă

De la definirea stilului și până la ”detox”-ul șifonierului, stylistul Alexandra Catrangiu a explicat cum construim o garderobă mai mică,...

Uncategorized3 zile ago

HONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

București, 16 septembrie 2026 – În cadrul celei de-a 83-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, HONOR a prezentat...

Uncategorized4 zile ago

Samsung deschide înscrierile pentru cea de-a șasea ediție Solve for Tomorrow: liceenii sunt invitați să transforme ideile în soluții pentru comunitate

15 septembrie – 3 noiembrie 2026: perioada de înscriere în competiție Până pe 15 octombrie: profesorii coordonatori se pot înscrie...

Uncategorized4 zile ago

Cum să construiești o protecție mai solidă a datelor cu Kingston IronKey

București, România – 15 Septembrie 2026 – Fie că este vorba despre transportarea unor documente financiare la o întâlnire cu un client,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
DiverseO săptămână ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

UncategorizedO săptămână ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

UncategorizedO săptămână ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

UncategorizedO săptămână ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 săptămâni ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Top Stiri Comisarul