Actualitate
Ordonanța trenuleț, atacată la Avocatul Poporului de către sindicate. Ce nemulțumiri au acestea
_35823efc5f.jpg)
Liderul sindical a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 din care prorogă termenul de calculare a indexării pensiilor, așa cum era prevăzut în legea pensiilor – Legea 360.
„Legat de acest lucru, există deja decizia Curții Constituționale care specifică faptul că în mod normal, dacă este o lege dată de Parlamentul României, nu poate să fie prorogat termenul de către Guvernul României decât printr-un act normativ de același nivel, pentru că legea pensiilor este lege organică și în mod normal ar trebui ca printr-o altă lege organică să se facă prorogarea respectivă, nu prin ordonanță de urgență”, a precizat Bogdan Hossu, într-o intervenție telefonică la un post TV.
Liderul sindical nu a părut, însă, convins că Avocatul Poporului va reacționa la sesizarea făcută. „Rămâne să vedem dacă Avocatul Poporului, la sesizarea noastră, va reacționa sau nu, pentru că s-a mai văzut că Avocatul Poporului se substituie de multe ori solicitărilor cetățenilor sau organizațiilor nonguvernamentale sindicale legate de sesizarea Curții Constituționale. Pentru magistrați s-a sesizat din oficiu. Se pare însă că pentru restul cetățenilor nu are aceeași sensibilitate legată de atributele pe care le are conform legii sale de organizare”, a mai ales să puncteze liderul sindical.
Ordonanţa „trenuleţ”, care conține măsuri de austeritate, a fost adoptată de Guvern în data de 30 decembrie.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



