Actualitate
Cristian Diaconescu dezminte faptul că România nu va mai beneficia de garanțiile de securitate din partea SUA și NATO

„În 2022, în momentul în care a avut loc ofensiva în Ucraina, în pachetul de propuneri pentru a opri ofensiva, Vladimir Putin a cerut ca NATO să își retragă garanțiile de securitate pe aliniamentul din 1997, ceea ce însemna practic că noi statele venite din comunism, care intraserăm în NATO, să nu mai beneficiem de garanțiile de securitate.”, a declarat șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu.
Întrebat dacă la negocierile din aceste zile, dintre SUA și Rusia ar fi existat pe masă această cerere, de a nu mai beneficia garanțiile de securitate din partea SUA și NATO, Diaconescu neagă vehement, spunând că e vorba de un pachet de negociere din 2022.
„Este un pachet de negociere din 2022 care nu a ajuns la o finalitate, de altfel și privind statele Baltice, Bulgaria, Ungaria, există o solicitare similară.”
„Ceea ce am spus la un alt post de televiziune a fost faptul că această solicitare nu a fost acceptată sub nicio formă nici de americani și în mod evident nici de europeni, nici atunci și nici acum, ceea ce este o știre bună.”
Întrebat de faptul că România nu are contacte cu administrația Trump, Diaconescu a negat acest lucru, spunând că România are contacte cu administrația de la Washington, adăugând faptul că „nu am ajuns la nivelul unui dialog de substanță care presupune un nivel corespunzător”.
„Problemele sunt extrem de grave, vor urmă dialoguri bilaterale și toți suntem interesați că aceste dialoguri să fie de nivel și să aibă un răspuns privind interesele de astăzi.”, a conchis Cristian Diaconescu.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



