Actualitate
Scene de o violență extremă, într-o școală din România: elev de 12 ani, lovit cu pumnii și picioarele de tatăl unui coleg

Incidentul a avut loc în urma unui conflict izbucnit, pe 11 martie, între doi colegi de clasa a VI-a, de la o școală dintr-o comună din județul Vaslui. Cei doi copii s-au certat și s-au bruscat în timpul orei. După altercație, unul dintre ei și-a sunat tatăl pentru a-i povesti ce s-a întâmplat. Părintele, în vârstă de 38 de ani, a decis să intervină personal și s-a deplasat imediat la unitatea de învățământ.
Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, care au investigat cazul, au stabilit că incidentul a avut loc, în jurul orei 10:00, în timpul pauzei. Bărbatul ar fi intrat în curtea școlii fără permisiune și, în fața colegilor și a profesorilor, l-a agresat pe elev. L-ar fi lovit cu pumnii și cu picioarele, provocându-i răni care, conform medicilor legiști, necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Conducerea școlii a alertat imediat autoritățile.
Instanța a decis, joi, arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile, fiind acuzat de tulburarea liniștii și ordinii publice, precum și de lovire și alte violențe. Decizia judecătorilor nu este definitivă, iar bărbatul a contestat măsura.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vaslui a demarat o anchetă proprie privind modul în care s-a permis accesul neautorizat al bărbatului în școală. S-a solicitat conducerii școlii să implementeze urgent o serie de măsuri menite să îmbunătățească siguranța elevilor și să prevină astfel de incidente.
„Acest incident subliniază importanța unei abordări mai riguroase în ceea ce privește protecția elevilor în unitățile de învățământ. Este esențial ca accesul în școli să fie bine reglementat și monitorizat”, a declarat Cristiana Botan, inspectorul general al ISJ Vaslui.
Conducerea IȘJ Vaslui a anunțat că atât agresorul, cât și victima acestuia vor beneficia de consiliere psihologică, iar în școală va fi implementat un program de educație juridică destinat atât elevilor, cât și părinților.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



