Actualitate
CCIR consolidează relațiile economice cu Australia și Noua Zeelandă

În cadrul întâlnirii, au fost analizate oportunitățile de colaborare economică dintre România și Australia, precum și participarea Camerei Naționale la cel de-al 14-lea Congres Mondial al Camerelor de Comerț, care va avea loc la Melbourne, în luna septembrie a acestui an.
Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat faptul că „participarea CCIR la acest eveniment global are o dublă semnificație, și anume: pe de o parte, reprezintă o oportunitate excepțională pentru mediul de afaceri românesc de a-și extinde operațiunile pe piețe extracomunitare, iar, pe de altă parte, România își poate intensifica relațiile cu Australia și Noua Zeelandă, două state cu potențial economic semnificativ. Totodată, din discuțiile pe care le-am avut cu dl comisar Tim Dillon, am sesizat un interes din ce în ce mai mare pentru poziția geostrategică a României, țara noastră fiind privită ca un adevărat hub pentru reconstrucția Ucrainei, odată ce conflictul armat se va încheia”.
Dl. comisar Tim Dillon a subliniat potențialul de creștere al relațiilor economice româno-australiene, mai ales în contextul negocierilor în curs pentru un acord comercial cuprinzător între Uniunea Europeană și Australia, aducând în prim plan experiența pozitivă a două mari companii australiene care își desfășoară activitatea în România de mai mulți ani. Totodată, dl Dillon a evidențiat rolul important pe care camerele de comerț îl vor juca în promovarea intereselor companiilor din ambele țări și în facilitarea accesului pe piețele respective.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



