Actualitate
Donald Trump, întrevedere cu Benjamin Netanyahu în Biroul Oval. Ce au discutat cei doi lideri

”Avem discuții directe cu Iranul. Acestea au început, vor continua sâmbătă, vom avea o întâlnire foarte mare și vom vedea ce se poate întâmpla”, a declarat el presei.Președintele american a asigurat apoi că întâlnirea de sâmbătă, al cărei loc nu fost precizat, va avea loc ”la un nivel foarte înalt” și chiar ”aproape la cel mai înalt nivel”.”Negociem direct cu ei. Și poate că vom avea un acord”, a mai spus președintele republican, care a retras zgomotos Statele Unite dintr-un acord internațional cu Iranul în timpul primului său mandat, în 2018.Acest acord prevedea ridicarea anumitor sancțiuni în schimbul supravegherii activităților nucleare iraniene.Donald Trump a afirmat luni că, dacă se ajunge la un nou acord, acesta va fi ”diferit și poate mult mai robust”. Dar el a adăugat că Iranul este ”în mare pericol” dacă discuțiile vor eșua.Benjamin Netanyahu, adeptul unei linii dure împotriva Teheranului, a declarat la rândul său că obiectivul este ca Iranul să nu producă ‘niciodată’ arma nucleară și a pledat pentru ca negocierile diplomatice să conducă la o destructurare ‘completă’, amintind exemplul Libiei.
Ostaticii din Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni că Israelul lucrează la un nou ‘acord’ privind eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în Fâșia Gaza.
”Lucrăm în prezent la un alt acord care sperăm să aibă succes și suntem hotărâți să scoatem toți ostaticii”, a declarat el după o întâlnire la Casa Albă cu președintele Statelor Unite.
”Facem tot posibilul pentru a scoate ostaticii. Luăm în considerare o nouă încetare a focului, vom vedea ce se întâmplă”, a adăugat Donald Trump.
După două luni de armistițiu fragil între Hamas și Israel, armata israeliană și-a reluat pe 18 martie ofensiva militară în Fâșia Gaza, de unde mișcarea palestiniană a lansat atacuri fără precedent pe 7 octombrie 2023 împotriva Israelului.
Recentul armistițiu a permis întoarcerea a 33 de ostatici israelieni, printre care opt decedați, în schimbul eliberării a aproximativ 1.800 de palestinieni deținuți în închisori israeliene.
Premierul israelian și guvernul său susțin, împotriva opiniei majorității familiilor și celor apropiați ostaticilor, că presiunea militară crescută este singura modalitate de a forța Hamas să returneze ostaticii, vii sau morți, în continuare captivi în Fâșia Gaza.
Din cei 251 de ostatici răpiți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, 58 sunt încă reținuți în teritoriul palestinian, dintre care 34 sunt morți, potrivit armatei israeliene.
Donald Trump mai bifează o victorie: UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



