Actualitate
Mircea Fechet, după ce Ponta a declarat că a inundat satele românești pentru a salva Belgradul: Cine-şi vinde ţara o dată, o va vinde şi a doua oară. Nicio urgenţă nu-ţi cere să-ţi vinzi ţara, în orice funcţie ai fi
![]()
„Ştiu ce înseamnă să iei decizii în momente critice. Ca ministru, am fost pus în situaţii limită, în care decizia de a crea breşe în diguri, pentru a salva vieţile oamenilor, trebuia luată rapid, împreună cu Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă. E o decizie bine chibzuită, pe care se pronunţă specialiştii, la propunerea unui comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă, iar în cazul pe care l-am trăit, în miez de noapte, era vorba despre inundaţii de tip fulger, în urma unor precipitaţii cu valori istorice, de peste 200 l/mp”, afirmă Mircea Fechet pe o reţea de socializare.Potrivit ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, „când pericolul pândeşte, sub orice formă ar veni el”, singura opţiune este „să salvezi vieţi şi bunuri” cât mai repede, pentru că fiecare secundă poate face „diferenţa dintre viaţă şi moarte”, iar apoi „să comunici sincer, imediat”.„În ce mă priveşte, am pus şi voi pune întotdeauna viaţa oamenilor şi interesul naţional pe primul loc în orice decizie. Şi nu pentru că am jurat să fac acest lucru, ci pentru că a fi om înseamnă să şi rămâi om în orice împrejurare. Să ajuţi, nu să distrugi. Să întinzi o mână de ajutor pentru români, nu să îi dobori. Niciun scenariu de urgenţă, oricât de grave ar fi lucrurile, nu-ţi cere să-ţi vinzi ţara. În orice funcţie ai fi. Pentru că interesul naţional nu e de vânzare!”, afirmă Fechet.Ministrul Mediului se declară convins că românii care îşi iubesc ţara nu o vor trăda niciodată şi nu o vor da „pe mâna unor trădători”.„În ceea ce îl priveşte pe Victor Ponta, se aplică vorba românească: cine-şi vinde ţara o dată, o va vinde şi a doua oară… dacă nu a făcut-o deja”, încheie Mircea Fechet.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



