Actualitate
INCENDIU la remorca unui TIR încărcat cu deșeuri de titan, în Teleorman! A fost emis RO-ALERT

„Incendiul a fost localizat la nivelul remorcii autotrenului, care era încărcată cu deșeuri de titan, aflate în butoaie. Împreună cu șoferul, pompierii au reușit să îndepărteze la timp capul tractor al autovehiculului, înainte ca acesta să fie afectat de incendiu. În acest moment nu mai există niciun risc de extindere a incendiului, iar focul nu se mai manifestă cu degajări de fum. La acest eveniment nu avem victime omenești”, precizează ISU Teleorman.
La fața locului s-a intervenit inițial cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță. Forțele de intervenție au fost suplimentate progresiv cu o autospecială de stingere și o autospecială CBRN din cadrul Detașamentului de Pompieri Alexandria.
Întrucât atât deșeurile transportate, cât și butoaiele în care se aflau erau metalice, deci neinflamabile, se poate presupune că incendiul a fost declanșat de o problemă apărută la instalația electrică a autocamionului.
Cel mai probabil, cauzele producerii incendiului vor fi stabilite de pompieri în urma unei anchete.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



