Actualitate
Cine este cardinalul Kevin Farrell, care conduce Vaticanul după moartea Papei Francisc?

Papa Francisc l-a nominalizat pe cardinal pentru acest rol în 2019. Cardinalul va rămâne în funcţie în timpul „Apostolica Sedes Vacans”, perioada „vacantării” Scaunului Papal, între moartea sau demisia unui papă şi alegerea următorului pontif.
De asemenea, el va juca un rol important în ceremoniile seculare de doliu pentru Papa Francisc.
Născut în 1947 la Dublin, Farrell a urmat cursurile Universităţii Salamanca din Spania şi ale Universităţii Pontificale Gregoriene din Roma, potrivit Vaticanului.A deţinut funcţii în biserici din întreaga lume, fiind capelan la Universitatea Monterrey din Mexic, precum şi la o parohie din Bethesda, Maryland.În total, Kevin Farrell, în vârstă de 77 de ani, a petrecut mai mult de 30 de ani lucrând pentru biserici din SUA.Farrell a fost numit episcop de Dallas în 2007, până când Papa Francisc i-a cerut în 2016 să conducă noul departament al Vaticanului responsabil de îngrijirea pastorală a familiilor, ridicându-l la rangul de cardinal.
La câţiva ani după ce l-a numit camerlengo, în 2023, Francisc l-a ales pe Farrell ca preşedinte al Curţii Supreme a Statului Vatican. De asemenea, el a fost numit preşedinte al Comisiei pentru chestiuni confidenţiale.
În calitate de camerlengo, cardinalul Farrell va avea sarcina de a face aranjamentele pentru conclav, procesul prin care este ales următorul suveran pontif.Tehnic, un camerlengo poate deveni papă, aşa cum s-a întâmplat de două ori în istorie: Gioacchino Pecci (Papa Leon al XIII-lea) în 1878 şi Eugenio Pacelli (Papa Pius al XII-lea) în 1939.
De asemenea, cardinalul va prezida certificarea morţii lui Francisc, aşezându-i trupul în sicriu. După aceea, se aşteaptă ca el să conducă procesiunea de mutare a trupului papei de la capela Domus Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru. Ceremonia ar putea avea loc chiar miercuri dimineaţă, potrivit Vaticanului.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



