Actualitate
Alertă în Giurgiu! Două proiectile explozive, găsite pe un teren, în timpul unor lucrări agricole
_13a5e47794.jpg)
Potrivit ISU Giurgiu, un proiectil a fost găsit de un bărbat care efectua lucrări agricole pe un teren din localitatea Băneasa, județul Giurgiu, în timp ce celălalt a fost găsit de pirotehnicienii sosiți la fața locului.
”ISU Giurgiu a fost solicitat aseară să intervină în localitatea Băneasa, după ce un bărbat care executa lucrări agricole a spus autorităților că a găsit un proiectil. La fața locului s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Giurgiu, un echipaj de poliție și unul din cadrul ITPF Giurgiu. Autoritățile au constatat faptul că era vorba de un proiectil neexplodat, calibrul 150 milimetri, iar în urma verificării terenului, la câțiva metri distanță de primul proiectil, pirotehnicienii au mai descoperit un proiectil exploziv de calibrul 75 de milimetri. Acesta era acoperit de pământ, iar pirotehnicienii au luat măsuri pentru ca și acesta să fie ridicat în siguranță”, se arată într-un comunicat transmis luni de ISU Giurgiu.
Reprezentanții ISU au subliniat că cele două proiectile au fost ridicate și transportate în siguranță, urmând să fie distruse la un poligon de specialitate.
Vă reamintim că la începutul lunii aprilie, pe raza județului Giurgiu a mai fost găsit un proiectil exploziv, calibrul 75 de milimetri, de către un bărbat din localitatea Mihăilești, în timp ce acesta efectua lucrări de construcție în gospodărie
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



