Connect with us

Diverse

Dezvoltatorul începe vânzarea apartamentelor din ultima fază de construcție a ansamblului EnVogue Residence – Iuliu Maniu

Publicat

pe

În luna iulie, reprezentanții EnVogue Residence au dat startul vânzărilor pentru a treia (și ultima) fază de construcție a proiectului din Bd. Iuliu Maniu, București. Unul dintre cele două tronsoane ale clădirii – a cărei structură a fost deja finalizată – va fi ocupat de apartamente de o calitate premium, iar celălalt va consta într-un hotel ce urmează a fi operat de Hilton, sub brandul Hilton Garden Inn.

„Credem că integrarea unui Hilton Garden Inn funcționează ca o recunoaștere a eforturilor noastre susținute de a livra produse imobiliare de o calitate realmente premium, respectând cu rigurozitate (și chiar depășind) normele legale din domeniul construcțiilor. La fel ca în celelalte două faze de construcție, noile apartamente EnVogue Residence vor prioritiza confortul, dar și siguranța rezidenților – făcând astfel o diferență reală în calitatea vieții acestora. Întreaga clădire a fost proiectată pentru a rezista la seisme de până la 8,9 grade pe scara Richter, urmând a dispune și de adăpost de protecție civilă. De aceleași standarde de siguranță se vor bucura, desigur, și clienții Hilton Garden Inn.”

Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence

Componenta rezidențială a noii faze de construcție va include 45 de unități locative (garsoniere, studiouri, apartamente cu două și trei camere, precum și penthouse-uri), a căror livrare este estimată pentru vara anului viitor. Apartamentele vor beneficia de suprafețe peste media pieței, compartimentări inteligente și finisaje de calitate superioară. Toate locurile de parcare vor fi subterane, cu zone dedicate separat pentru hotel și locatari.

Ansamblul EnVogue Residence reprezintă o investiție în valoare de circa 40 de milioane de euro, derulată de un dezvoltator autohton pe Bd. Iuliu Maniu, nr. 586-590. Acesta are două faze de construcție deja finalizate – din care una cuprinde 169 de apartamente, iar cealaltă, 214 apartamente, pe lângă un total de 16 spații comerciale. Toate locuințele sunt încadrate în clasa de performanță energetică A: garsoniere, studiouri, apartamente cu două și trei camere, precum și penthouse-uri și apartamente la parter, cu grădină proprie. Peste 90% din unitățile locative din ambele faze de construcție sunt vândute și locuite. 

Amplasat într-unul dintre cele mai dinamice noduri urbane ale Capitalei, în proximitatea stațiilor de metrou Păcii și Preciziei, ansamblul imobiliar beneficiază de o poziționare excelentă. În vecinătate se află centre comerciale importante, unități educaționale, clinici, dar și numeroase săli de evenimente. Prin integrarea unui hotel Hilton Garden InnEnVogue Residence transformă proiectul din Bd. Iuliu Maniu într-un reper urban mixt, cu o multitudine de funcțiuni complementare ce contribuie la dezvoltarea sustenabilă a zonei de vest a orașului.

Dotat cu soluții pentru producerea de energie verde, hotelul Hilton Garden Inn va răspunde unei cereri neacoperite de cazare, de business și de leisure. Acesta va avea 125 de camere, sală de fitness, restaurant, facilități pentru evenimente de business, dar și sociale, alături de parcare dedicată. Este conceput pentru a deservi atât clienți de business, cât și vizitatori în tranzit sau participanți la evenimentele organizate în apropiere.

Prin această ultimă etapă a proiectului din Bd. Iuliu Maniu, EnVogue Residence își confirmă viziunea de a construi mai mult decât locuințe, anume de a crea ecosisteme urbane relevante, în care calitatea vieții, accesul facil și serviciile integrate converg într-un stil de viață contemporan.

Despre EnVogue Residence

Cu o experiență de circa zece ani pe piața rezidențială din Capitală și împrejurimi, dezvoltatorul autohton EnVogue Residence are un portofoliu de cinci proiecte finalizate, la care se adaugă unul aflat în curs de construcție, anume EnVogue Residence – Iuliu Maniu. Printre obiectivele avute în vedere de companie se numără, în primul rând, siguranța și confortul locatarilor, alături de accesul facil la mijloacele de transport în comun, respectiv la principalele puncte de interes ale orașului.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized21 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul