Connect with us

Diverse

Ministrul Finanţelor semnează finanţarea a două proiecte strategice de investiţii pentru România

Publicat

pe

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a înmânat astăzi, la sediul Ministerului, două acorduri de finanţare pentru companiie Automobile Dacia SA şi DRM Draxlmaier Romania Sisteme Electrice SRL, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Acestea au fost aprobate în baza schemei de ajutor de stat prevăzută de HG nr. 300/2024, având ca obiectiv stimularea dezvoltării regionale prin investiţii semnificative.

Proiectele de investiţii vor avea un impact social şi economic considerabil, contribuind la crearea de noi locuri de muncă şi la consolidarea balanţei comerciale a României.

DRM Draxlmaier Romania Sisteme Electrice SRL, o companie globală importantă şi unul dintre cei mai mari angajatori din industria automotive din România, va extinde capacitatea de producţie de cablaje pentru autovehicule electrice, în unitatea din Satu Mare. Proiectul, cu o valoare de 297,2 milioane de lei şi un ajutor de stat aprobat de 133,7 milioane lei, va crea peste 400 de noi locuri de muncă până în anul 2030 şi va contribui la dezvoltarea regională cu 211 milioane lei, sub formă de taxe şi impozite locale şi naţionale.

Cel de al doilea proiect aprobat este pentru Automobile Dacia SA, care va beneficia de o finanţare în valoare de 37,5 milioane lei, pentru un proiect de modernizare a procesului de vopsire a vehiculelor, o investiţie de 85 de milioane de lei. Contribuţia companiei la dezvoltarea regională prin plata taxelor şi impozitelor va fi de 18,7 milioane lei.

„Investiţiile majore susţinute de stat în domenii strategice pentru România contribuie la o economie mai puternică şi mai competitivă, generând locuri de muncă în industrii cheie. Prin acest tip de parteneriat, sprijinim companii care aduc valoare adăugată, promovează inovaţia şi asigură creştere durabilă, pe termen lung. Vizăm ca, în curând, să anunţăm şi alte măsuri strategice de susţinere a investiţiilor şi dezvoltării economice, pentru a creşte atractivitatea României şi pentru a putea crea noi oportunităţi. România are un potenţial uriaş, pe care îl putem atinge, cu suficientă ambiţie şi măsuri care să restabilească încrederea în ţara noastră,” a transmis ministrul Alexandru Nazare.

Potrivit sursei, Ministerul Finanţelor a lansat schema de ajutor de stat prin HG nr. 300/2024, pentru a stimula dezvoltarea regională a României prin sprijinirea investiţiilor semnificative. Schema 33/2024 are ca scop principal susţinerea proiectelor care contribuie la echilibrarea balanţei comerciale a ţării, fie prin reducerea importurilor, fie prin creşterea exporturilor.

Schema se adresează întreprinderilor din industria prelucrătoare care realizează investiţii iniţiale în România, cu o valoare a costurilor eligibile de minimum 50 milioane lei şi maximum 500 milioane lei. O condiţie esenţială este ca investiţia să fie finalizată în cel mult 3 ani de la demarare şi să utilizeze active corporale şi necorporale noi.

Ajutorul de stat acordat în baza schemei mai sus menţionate acoperă o parte din costurile pentru:

-realizarea de construcţii noi;

-achiziţionarea de echipamente;

-achiziţionarea de active necorporale.

Bugetul total al schemei este de aproape 2,25 miliarde de lei (aproximativ 450 milioane de euro), iar acordurile de finanţare pot fi emise până la 31 decembrie 2026, urmând ca plăţile ajutorului de stat să se realizeze în perioada 2025-2032.

Cererile se depun online, în sesiuni anunţate în prealabil. Proiectele sunt evaluate şi ordonate pe baza unui punctaj, iar cele care se încadrează în bugetul sesiunii sunt analizate în detaliu.

Conform comunicatului, prima sesiune de depunere a cererilor a avut loc în perioada 29 iulie – 9 septembrie 2024, cu un buget alocat de 1,5 miliarde lei. Au fost depuse 45 de cereri, cu investiţii de aproximativ 8 miliarde de lei. Până în prezent, au fost semnate 10 acorduri de finanţare, cu o valoare totală a investiţiilor de 2,59 miliarde lei şi un ajutor de stat aprobat de 1,146 miliarde lei.

Aceste finanţări subliniază angajamentul Ministerului Finanţelor de a susţine economia românească şi de a stimula investiţiile care contribuie la creşterea competitivităţii şi la crearea de locuri de muncă pe termen lung.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse3 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse3 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul