Connect with us

Diverse

Două echipaje RedLotus Sailing au urcat pe podiumul Bosphorus Cup. Ostwind, condus de Andrei Nicolescu, a ocupat locul I la categoria ORC C

Publicat

pe

Școala nautică RedLotus Sailing a încheiat competiția internațională Bosphorus Cup cu rezultate foarte bune, două dintre echipajele sale urcând pe podium la diferite categorii. Echipajul Ostwind, condus de Andrei Nicolescu (cofondator RedLotus Sailing) în calitate de skipper, a ocupat locul I la categoria ORC C, precum și locul al cincilea la categoria IRC 3. Totodată, ambarcațiunea Lady Diana, condusă de skipperul Cristian Rădulescu, s-a clasat pe locul al doilea în cursa ORC C, respectiv al treilea la IRC 3. Pe de altă parte, echipajul coordonat de Florin Olteanu, cofondator RedLotus Sailing și skipper pe OPS, a ocupat locul al patrulea la categoria ORC C, respectiv al șaselea la IRC 3.

„Este al cincilea an în care echipaje formate de instructorii RedLotus Sailing participă la Bosphorus Cup, iar experiența de navigație a reușit să ne depășească, încă o dată, așteptările. Ne-am bucurat de adrenalina unei competiții organizate cu un deosebit profesionalism, motivați fiind de pasiunea pentru mare, dar și de dorința de perfecționare a fiecăruia dintre noi. Suntem mândri de această nouă provocare înfruntată cu succes, dar și recunoscători sponsorilor Zitec și Mirro.io pentru susținerea acordată.”

Andrei Nicolescu, skipper & fondator RedLotus Sailing

Desfășurată pentru prima dată în anul 2002, competiția Bosphorus Cup a ajuns anul acesta la cea de-a 24-a ediție. Regata se desfășoară în fiecare an pe teritoriul Turciei, în zona strâmtorii Bosfor, ce leagă Marea Neagră de Marea Marmara. La cursele de anul acesta au participat peste 50 de echipaje, din țări precum Turcia, România, Grecia, Rusia, Bulgaria, Italia și Marea Britanie.

Pentru mine, navigația este o pasiune recent descoperită, iar primii pași în această direcție i-am făcut alături de RedLotus Sailing. După ce anul acesta mi-am obținut permisul de skipper, m-am bucurat enorm pentru șansa de a participa la o competiție internațională dedicată profesioniștilor din acest domeniu. A fost o experiență fantastică, ce mi-a testat din plin limitele fizice și psihice – și mă refer aici și la drumul de întoarcere spre casă, în care timp de 30 de ore a trebuit să ținem piept furtunii pe Marea Neagră. După toată această aventură, pot spune că mă simt mult mai încrezătoare în forțele proprii.

Costina Petrescu, fondator ESTÉ Agency & membru echipaj Ostwind

Școala nautică RedLotus Sailing a fost fondată în anul 2018 de către Florin Olteanu și Andrei Nicolescu, din 2019 devenind broker de ambarcațiuni în charter, afiliat internațional, cu acces la peste 9.000 de repere în tot bazinul Mediteranean, SUA și o parte din Asia.  Cei care urmează cursurile școlii au oportunitatea de a participa la prestigioase competiții de profil la nivel național și internațional, în vreme ce pasionații de plimbări pe mare pot opta pentru expediții de agrement nautic la bordul unor catamarane și veliere de generație nouă, pe coasta Mării Negre, în Grecia, Croația, Italia, Spania, Bulgaria și nu numai. Din oferta de servicii RedLotus Sailing face parte și organizarea de evenimente, de la team-buildinguri pentru companii la evenimente private, printre care și  cununii civile pe mare.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 zile ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 zile ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse3 zile ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

Uncategorized4 zile ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized4 zile ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
Diverse4 zile ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Uncategorized4 zile ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
Social5 zile ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse5 zile ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized5 zile ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized6 zile ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized6 zile ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse6 zile ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse6 zile ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

UncategorizedO săptămână ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

UncategorizedO săptămână ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

UncategorizedO săptămână ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
DiverseO săptămână ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
DiverseO săptămână ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
DiverseO săptămână ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Top Stiri Comisarul