Connect with us

Diverse

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

Publicat

pe

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare nu trebuie căutați doar atunci când revin în concediu sau în campaniile electorale, ci trebuie considerați parte vie a comunităților din care provin și una dintre cele mai importante resurse pentru dezvoltarea României.

În acest deceniu, inițiativa a generat sute de întâlniri, conferințe, dezbateri, târguri, vizite și parteneriate între administrații locale, antreprenori, profesori, elevi, organizații civice și românii de pretutindeni. Mii de oameni s-au reconectat cu locurile din care au plecat, au descoperit oportunități de investiții, au inițiat proiecte și au construit relații de încredere care continuă și astăzi.

Anul acesta, inițiativa ajunge la cea mai amplă ediție de până acum. Peste 40 de evenimente vor avea loc în întreaga țară, iar primele comunități care au răspuns apelului RePatriot sunt Satu Mare, Iași, Piatra-Neamț, Cluj, Maramureș, Bistrița și București, urmând ca și alte localități să își anunțe exact programele în zilele următoare. Alte zeci de manifestări din satele și orașele României includ românii din diaspora. Invităm pe cei care revin acasă să participe și să interacționeze cât mai mult cu administrațiile locale și centrale și să-și spună ideile.

Mai multe detalii aici: https://www.repatriot.ro/primele-comunitati-raspund-apelului-repatriot-pentru-zilele-diasporei-2026/

August – Luna Diasporei

RePatriot consideră că luna august trebuie să devină, în mod firesc, Luna Diasporei Românești. Este perioada în care milioane de români revin temporar Acasă, în care celebrăm Ziua Românilor de Pretutindeni, Ziua Limbii Române, iar Biserica Ortodoxă Română a rânduit prima duminică după Adormirea Maicii Domnului drept Duminica Românilor Migranți. Nu este vorba despre festivism ci este vorba despre dialog, identitate, încredere și dezvoltare. Fiecare comunitate din România are astăzi o comunitate la fel de importantă în afara granițelor. Oameni care au acumulat experiență profesională, competențe, contacte și resurse și care pot contribui la dezvoltarea localităților din care provin.

De la apel la acțiune

În urmă cu câteva săptămâni, RePatriot a adresat un nou apel către administrațiile locale, invitându-le să organizeze Zilele Diasporei, să desemneze responsabili pentru relația cu românii din străinătate, să identifice oportunitățile de colaborare și să transforme diaspora într-un partener permanent al dezvoltării comunităților.

Primele răspunsuri confirmă că această viziune este împărtășită de tot mai multe comunități din România. RePatriot adresează acum un nou apel către toate instituțiile statului român – administrația centrală și locală, agențiile guvernamentale, universitățile, camerele de comerț, mediul de afaceri și instituțiile culturale – să accelereze cooperarea cu românii de pretutindeni și să transforme această relație într-o prioritate permanentă.

România nu își poate permite să aibă milioane de cetățeni care creează valoare în întreaga lume fără să construiască punți permanente de colaborare cu ei. Diaspora nu este doar o parte a trecutului nostru ci este o parte esențială a viitorului României.

#RePatriotJobs – dialogul trebuie să creeze oportunități

Una dintre cele mai importante inițiative lansate în cadrul ediției din acest an este parteneriatul dintre RePatriot și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Românii din străinătate care intenționează să revină Acasă au nevoie de un partener deschis și proactiv, care să îi ajute să descopere oportunitățile existente pe piața muncii și să se reintegreze rapid în societate. În același timp, tot mai multe companii din România se confruntă cu lipsa forței de muncă bine calificate.

Prin inițiativa #RePatriotJobs, ANOFM, rețeaua EURES, administrațiile locale, mediul de afaceri și RePatriot vor organiza întâlniri dedicate românilor din diaspora, vor prezenta oportunitățile de angajare și vor crea conexiuni directe între angajatori și românii interesați să își continue cariera în România. Parteneriatul demonstrează că dialogul poate produce rezultate concrete atunci când instituțiile publice și societatea civilă lucrează împreună.

Marius Bostan: „Parteneriatele adevărate creează oportunități”

„În fiecare vară, România primește acasă, pentru câteva săptămâni, cea mai valoroasă delegație de antreprenori, profesioniști, cercetători, investitori și ambasadori români din lume.Întrebarea nu este dacă ei vin, întrebarea este dacă noi știm să îi ascultăm, să îi implicăm și să le oferim oportunități reale de a contribui la dezvoltarea României.

Felicit toate comunitățile locale care au răspuns acestui apel și le mulțumesc domnului Adrian Zvîncă, conducerii ANOFM, Direcției EURES, agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și tuturor consilierilor EURES pentru implicare și acțiune concretă. Nu construim doar eveniment, construim încredere, iar încrederea este primul pas către investiții, revenire Acasă și dezvoltare durabilă. Parteneriatele adevărate creează oportunități, iar oportunitățile îi aduc pe oameni mai aproape de casă.” a declarat Marius Bostan, antreprenor, inițiator RePatriot

La rândul său, președintele ANOFM, Adrian Zvîncă, a declarat: „România are nevoie de experiența, competențele și energia românilor care au ales să muncească în străinătate. Misiunea ANOFM este să le fim un partener de încredere în momentul în care decid să revină acasă, oferindu-le acces la locuri de muncă, servicii de consiliere și toate instrumentele necesare pentru integrarea rapidă pe piața muncii.

Împreună cu RePatriot și cu mediul de afaceri vom crea, în întreaga țară, un dialog direct cu românii din diaspora, pentru ca întoarcerea lor să fie însoțită de oportunități reale de angajare și dezvoltare profesională. Ne dorim ca fiecare român care revine acasă să știe că găsește în ANOFM un partener activ, implicat și orientat către soluții.”

România și Republica Moldova au nevoie de toți românii

RePatriot invită toate instituțiile publice, administrațiile locale, universitățile, companiile și organizațiile societății civile să transforme luna august într-o adevărată Lună a Diasporei, dedicată dialogului, cooperării și construirii unor punți durabile între România și românii de pretutindeni.

Apreciem în mod deosebit inițiativa din Republica Moldova – Biroul Relații cu Diaspora care organizează zeci de evenimente unde toți românii de peste Prut aflați prin lume sunt invitați. Mai multe detalii aici: https://brd.gov.md/zilele-diasporei/.

Românii vin Acasă și responsabilitatea noastră este să îi întâmpinăm, să îi ascultăm și să construim împreună o Românie mai bună în care cei plecați să își dorească să revină, iar cei de aici să aibă toate motivele să rămână.

RePatriot inspiră. RePatriot conectează. RePatriot construiește România împreună cu românii de pretutindeni.

Despre Repatriot

Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro

Pentru mai multe informații ne puteți scrie la office@repatriot.ro.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized14 ore ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

ActualitateO zi ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

UncategorizedO zi ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Diverse2 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse4 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

Uncategorized7 zile ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 săptămâni ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 săptămâni ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate2 săptămâni ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized2 săptămâni ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse2 săptămâni ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse2 săptămâni ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Top Stiri Comisarul