Connect with us

Actualitate

Elevă din Galaţi, selectată în grupul celor mai inteligenţi oameni de pe planeta

Publicat

pe

Bianca Mayer Roşca (13 ani) este elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi şi a câştigat până acum olimpiadele judeţene de Matematică şi Lingvistică, obţinând şi o medalie de bronz la Olimpiada Naţională de Matematică. A intrat de anul trecut în clubul select al membrilor Mensa, cei mai inteligenţi oameni de pe planetă, cu un coeficient de inteligenţă de peste 130.

Bianca Mayer Roşca, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi, este pasionată de când se ştie de Matematică.
În clasa a VI-a puncta deja la prima competiţie naţională la care participa, obţinând medalia de bronz la Olimpiada Naţională de Matematică. Recunoaşte râzând că se descurcă mult mai bine la Algebră, decât la Geometrie.

Este îndrăgostită şi de Lingvistică, o materie unde se regăseşte prin pasiunea pentru limbile unor popoare dispărute de multă vreme. ”Mi-a plăcut de prima dată Lingvistica, pentru că trebuie să faci tot soiul de conexiuni şi într-un fel îmi pune inteligenţa la încercare. Sunt, spre exemplu, limbi vorbite de doar 1.000 de oameni”, ne explică Bianca.

A câştigat Olimpiada Judeţeană de Lingvistică, iar la naţională s-a ales, deocamdată, doar cu experienţa. Îi place la fel de mult şi Germana, obţinând locul doi la olimpiada judeţeană la această materie în 2016. Îşi doreşte ca la ore să existe o mai mare interacţiune între elevi şi profesori, pe ideea că astfel tinerii ar înţelege mult mai bine materiile care li se predau, iar unele dintre ele ar ajunge să le şi placă în timp.
Tânăra îşi doreşte ca pe viitor să se axeze pe o profesie care să îi dea ocazia să călătorească, lucru pe care îl va face cu ocazia studiilor superioare, pe care intenţionează să le realizeze în străinătate, probabil în SUA şi Marea Britanie.

A promovat examenul Cambridge, recunoscut de şcoli, universităţi şi angajatori din sectorul public şi privat din toate ţările vorbitoare de limba engleză. Succesul obţinut în urma susţinerii unui examen Cambridge English îi oferă Biancăi un certificat recunoscut internaţional, ce demonstrează nivelul său de limba engleză, dar o scuteşte şi de testul de profil la susţinerea examenului de Capacitate.

Acceptată de la gimnaziu într-un proiect educaţional destinat liceenilor.

Olimpica a luat parte în acest an la GalMUN, un proiect unic la nivel naţional, care formează tinerii pe mai multe zone, pornind de la comunicare, lucru în echipă şi până până la acţiuni în condiţii de stres. Decizia organizatorilor de a accepta o elevă de gimnaziu spune multe despre capacităţile Biancăi, ţinând cont că până acum au fost acceptaţi doar tineri de la liceu.

GalMUN are şase comitete, printre care se numără Ȋnalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Drepturile Omului şi Consiliul Economic şi Financiar (ECOSOC). Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Galaţi organizează anual conferinţa educaţională “Galaţi Model United Nations” – GalMUN, o simulare academică a comitetelor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a unor instituţii ce ţin de domeniul Dreptului Internaţional, precum Uniunea Europeană sau NATO.
Conferinţa GalMUN este deschisă exclusiv elevilor de liceu şi se desfăşoară doar în limba engleză. Ea include şase comitete, printre care ICJ (Ȋnalta Curte de Casaţie şi Justiţie), HRC (Drepturile Omului) şi ECOSOC (Consiliul Economic şi Financiar). Organizată anual în luna aprilie, GalMUN adună sute de participanţi.
Fiecare participant joacă rolul unui diplomat al unei ţări şi susţine poziţia ţării reprezentate în conformitate cu problemele internaţionale dezbătute. Delegaţii au obligaţia de a respecta o structură bine definită, de la reguli de adresare şi proceduri pentru dezbatere, până la o ţinută formală şi un comportament exemplar.

Admiterea în Mensa, o joacă

GalMUN ajută practic elevii să înveţe cum să se informeze, să discute într-un mediu formal despre probleme majore ale omenirii, să relaţioneze bazându-se pe poziţia ţării în detrimentul părerii personale şi să reuşească să fie convingători şi în momente de stres extrem.

Conceptul de MUN este ȋntâlnit pretutindeni în lume, conferinţe de acest tip fiind organizate la Galaţi, Bacǎu, Bucureşti, Iaşi si Botoşani. Bianca şi-a ales în acest an comitetul care se ocupă cu probleme economice şi sociale, reprezentând în această simulare Japonia, despre care a vorbit vizavi de problema multinaţionalelor.
La 12 ani, olimpica din Galaţi era admisă în Mensa, o organizaţie internaţională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligenţă folosite de organizaţie. A fost fondată în 1946 de Roland Berrill, un avocat australian, şi Lancelot Ware, un om de ştiinţă britanic.
Scopul a fost de creare a unei organizaţii apolitice a oamenilor inteligenţi, fără să se facă diferenţieri sociale, rasiale, religioase sau de altă natură. Mensa numără în prezent peste 100.000 de membri, grupaţi în 50 de organizaţii naţionale.

”Citisem despre Mensa şi ştiam că nu este neaparat o organizaţie formată din oameni foarte inteligenţi, ci mai degrabă care au capacitatea să vadă anumite lucruri, iar asta mi s-a părut foarte interesant. Mie nu mi s-a părut prea grea testarea”, ne povesteşte Bianca ce crede despre organizaţia formată din oamenii cu cel mai mare IQ de pe planetă. Adolescenta crede că inteligenţa este importantă, dar esenţiale sunt şi alte abilităţi pe care orice persoană ar trebui să şi le dezvolte.

sursa: loon.ro

 

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse10 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse16 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse21 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul