Actualitate
Se repară şi nocturna la „Ilie Oană”
Clubul Sportiv Municipal a lansat o ofertă pentru firmele interesate să remedieze defecţiunile şi problemele apărute la instalaţia de nocturnă a arenei „Ilie Oană”. Este vorba despre lucrări specifice, de înlocuire a unor lămpi arse sau care au probleme (se aprind mai târziu, au geamul spart etc), în ultima vreme, nocturna – la care nu s-au mai făcut lucrări de mentenanţă de la inaugurarea arenei, în 2011 – arătând semne de „oboseală”, omologarea acesteia fiind „la limită”, din cauza problemelor mai sus menţionate.
Suma pe care CSM-ul o are pregătită pentru remedierea tuturor problemelor apărute la instalaţia de iluminat este de aproximativ 11.000 de euro (49.634 ron), termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind la sfârşitul acestei săptămâni, vineri 1 septembrie, lucrarea fiind „oferită” prin Sistemul Electronic al Achiziţilor Publice.
Tot la stadion se lucrează şi pentru modificarea sălii de conferinţe, pentru ca aceasta să corespundă standardelor UEFA pentru meciurile internaţionale şi se are în plan şi relocarea spaţiilor (cabinelor) destinate activităţii presei, de la ultimul nivel. Pentru această lucrare, de asemenea, este lansat un anunţ în vederea depunerii de oferte din partea celor interesaţi, suma pregătită fiind şi mai mare decât cea pentru nocturnă – 70.000 ron.
Primul eveniment internaţional pe stadionul „Ilie Oană” va avea loc pe 5 octombrie, când prima reprezentativă a României întâlneşte Kazahstanul, în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018.( http://ziarulprahova.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



