Cel mai corupt stat de pe mapamond

Ar fi Statele Unite. Dacă și numai dacă președintele Donald Trump, aplaudat de o liotă de congresmeni și de jurnaliști ar afirma acest lucru de dimineața până seara. Sau chiar Suedia ar putea fi cel mai corupt stat din lume. Dacă suedezii s-ar trezi într-o dimineață acuzându-se singuri. Oricare stat din lume ar deveni corupt, în măsura în care cetățenii săi mai importanți sau mai puțin importanți ar afirma public acest lucru. Așa a ajuns România cap de listă în statistici. Autodemascându-se.

Cum să creadă străinii altceva despre tine, când tu însuți afirmi că ești hoț? Că furi pe rupte din banul public și din averea generațiilor viitoare. Și transformi această autoflagelare într-un sport național. Spre deliciul tuturor celor interesați. Dacă noi ne definim ca o națiune coruptă, fenomen pe care ne angajăm să-l combatem de 15-20 de ani și care, în loc să se diminueze, se amplifică, atunci cum ar fi ca statele vecine și prietene sau nevecine și prietene sau neprietene să susțină ipoteza contrară? Noi spunem că suntem hoți și vin ei, ne bat ușurel pe umăr, ne șoptesc la ureche că nu e adevărat, după care afirmă acest lucru în public. Ca să știe toată lumea. Așa ceva nu se poate întâmpla.

Este cu neputință ca oficali ai unui stat, susținuți de o parte a presei, să afirme la unison că respectivul stat este corupt, după care oficialii altor state și presa din alte state să semnalizeze contrariul. De aici, fără prea mari eforturi, putem trage o primă conclzie. Suntem atât de corupți, pentru că noi înșine afirmăm acest lucru. Iar concluzia următoare sună așa: în alte state, corupția poate fi și chiar este bine merci mai gravă și mai durabilă ca fenomen, dar întrucât oficialii de acolo nu proclamă public acest lucru, omenirea nu le percepe astfel.

Și mai există un element care agravează percepția despre România. Faptul că noi suntem printre puținele state de pe planeta cunoscută, care apreciind că nivelul corupției a atins cote letale, maligne, a considerat necesar să inventeze o categorie de legi speciale destinate combaterii acestui flagel mortal și, la pachet, o categorie de procurori dedicați acestei lupte. Un extraterestru sau chiar un personaj normal la cap dintr-un alt stat al lumii, uitându-se la România și observând că avem două categorii de legi, una pentru oameni obișnuiți și alta pentru demnitari, și două categorii de procurori, pentru oameni obișnuiți și pentru demnitari, ar trage imediat cocluzia, fără a mai face niciun fel de investigații, că România a atins cel mai mare nivel posibil al corupției.

Din această perspectivă, împărtășesc întru totul demonstrația prin reducere la absurd pe care tocmai a făcut-o domnul Adrian Năstase. Suntem atât de corupți, pentru că ne place să spunem cât suntem de corupți. Tot domnul Năstase, la scurt timp după ce nu a mai fost premier, a mai lansat o sintagmă cu o remarcabilă putere de circulație și anume „mâncăm corupția pe pâine”. După ce înființase Parchetul Național Anticorupție, înfrățind în mod straniu România cu Spania, luând exemplul acelui stat, care o vreme a fost și el utilizat de Occident drept câmp tactic experimental, fostul premier constatase că tema corupției în România devenise brusc o modă. Și făcea mai mult rău decât bine. O constatare tardivă.

Cândva, cu decenii în urmă, într-o mică localitate din Italia, autoritățile au constatat că nu au mai existat de mult incendii. Ca urmare, au început să reducă treptat bugetul rezervat combaterii incendiilor. Până când, deodată, au reizbucnit incendiile. Și ce s-a constatat? Pompierii deveniseră piromani. Pentru că numai astfel își puteau menține statutul.

Exact așa s-a ajuns în România la situația în care, chiar și când nu avem corupție, trebuie să o inventăm. Pentru că numai inventând corupție și corupți, putem motiva existența unor procurori dedicați nobilei cauze a eradicării corupției. Și numai astfel putem menține în viață ONG-urile care primesc parale în acest scop. Și numai dacă există corupție și corupți printre politicenii și oamenii de afaceri români, capitalul străin, întotdeauna necorupt, se poate mișca în voie și în deplină siguranță în această țară. Și numai astfel politicienii sunt forțați să facă „ciocul mic” și să se lase trași de urechi de dimineață până seara de „frații” europeni, care au tot interesul, de altfel legitim, de a face din România un stat cât mai ascultător. Și astfel nici nu ne vom da seama cum dispar uriașele zăcăminte de gaz natural de la Marea Neagră. Pentru că acționează „efectul Bokassa”. Bokassa a fost un dictator dintr-un stat african, care a ținut musai să devină campion mondial la tras cu arcul. Și a invitat un juriu internațional, care să-i omologheze performanțele. I-a plătit pe arbitrii ca să-și întoarcă privirile în altă direcție exact atunci când a tras. Și a devenit campion mondial.

Sorin Rosca Stanescu