Actualitate
Bazinul Vega se va redeschide peste o lună!
Vineri, în prezenţa viceprimarului Ploieştiului, Cristian Ganea, a directorului adjunct al CSM Ploieşti, Decu Crîngaşu, şi a reprezentanţilor firmei SOF Expert Project, a avut loc recepţia lucrărilor de la Bazinul Vega. Închiderea bazinului, în iarna anului trecut, a creat multe probleme în special sportivilor de la cluburile din oraş, care se pregăteau pentru campionate, unii dintre ei chiar componenţi ai loturilor naţionale.
Deşi a fost închis la finalul anului trecut, bazinul nu a intrat în renovare decât la sfârşitul lunii mai, anul acesta. Iar lucrările au durat destul de mult, având în vedere că ieri a fost realizată recepţia, Bazinul Vega urmând să fie redeschis abia peste o lună. Adică, aproape după un an de la închidere, mărturie a vitezei cu care se mişcă lucrurile în Ploieşti.
Valoarea la care s-au ridicat costurile de reparaţie a fost de aproape 440.000 lei, lucrările vizând, în principal, tavanul, motivul pentru care s-a şi închis, deoarece, anul trecut, s-au desprins bucăţi ce au pus în pericol integritatea înotătorilor.
Conform reprezentanţilor de la SOF Expert Project, s-au realizat decopertarea tencuielii tavanului, tratarea armăturilor cu un strat rezistent la umiditate, refacerea grinzilor cu o tencuială de mortar osmotic (rezistent la apă), vopsirea cu lavabil cauciucat, special pentru astfel de incinte, cu umiditate mare, curăţarea şi vopsirea structurii metalice de la nivelul tavanului. În plus, s-a înlocuit şi o parte din ţeava de alimentare cu apă (25 de metri) şi s-a făcut o serie de reparaţii la acoperiş.
Interesant că în planul de renovare nu a fost trecută instalaţia de dezumidificare, absolut necesară pentru un bazin de înot, în privinţa căreia, cel puţin, se doreşte achiziţionarea, în perspectivă. Când, însă, nu se ştie! (http://ziarulprahova.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



