Connect with us

Actualitate

Scrisoare deschisă către Ambasadorul SUA

Publicat

pe

Către: Ambasada Statelor Unite ale Americii la București

Domnului Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România, Hans Klemm

 

Excelența Voastră,

Vă scriu în urma mesajului de susținere necondiționată, totală și nediferențiată formulat de Ambasada SUA cu privire la poziția Ambasadei Germaniei, exprimată săptămâna trecută în legătură cu afirmațiile lansate de o persoană publică aflată în sarcina Guvernului. Nu o nominalizez aici și nici nu comentez afirmația formulată într-o manieră neinspirată și jignitoare la adresa președintelui României.

Ceea ce vreau să precizez este că Ambasada SUA a reacționat doar la modul brutal în care a fost denigrat președintele Klaus Iohannis, prezentat cu mustața lui Hitler. Însă nu a reacționat la fondul problemei, atunci când în spațiul public au fost lansate documente, argumentații și expertize internaționale care arată că FDGR a apelat la justiția din România pentru a-i fi recunoscut dreptul de succesor al Grupului Etnic German (GEG), organizație nazistă interzisă prin tratatele internaționale. Devenind astfel, de jure și de facto, un continuator al acestei grupări care a acționat în slujba lui Adolf Hitler.

Așadar, critica la care mă refer a fost formulată nu la adresa etnicilor germani, ci a vizat forma de organizare statutară a FDGR, care îi reprezintă la nivel organizațional. De altfel noi, în România, nu percepem criticile la adresa instituțiilor statului de drept ca pe un atac la adresa etnicilor români.

Consider oportună reacția dumneavoastră fermă de a condamna orice formă de discriminare, defăimare sau dușmănie faţă de minoritatea germană şi faţă de oricare altă minoritate din România, însă, în aceeași măsură, dacă nu și mai oportună, este reacția de a condamna ferm demersul FDGR de a cere dreptul de succesor al unei organizații naziste interzise pe teritoriul României. Stat cu care țara dumneavoastră  a încheiat Tratatul de Pace de la Paris. Prin care Puterile Aliate și Asociate au convenit, iar România a acceptat și s-a angajat, că ”statul român nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizații de această natură …” (art. 5 din Tratat).

În măsura în care Ambasada SUA reprezintă interesele Statelor Unite la București, unul dintre interesele majore pe care dumneavoastră sunteți mandatat să îl apărați este tocmai respectarea tratelor de pace internaționale. Iar un tratat fundamental, cel care a statuat ordinea internațională de drept după cel de-al doilea război mondial, a fost grosolan încălcat prin constituirea FDGR ca succesor în drepturi al GEG. Organizație hitleristă dizolvată în 1944, cu interdicția reînființării sale, prin Convenția de Armistițiu încheiată cu Puterile Aliate (art. 15 al Convenției) și nu ca urmare a represiunii comuniste, așa cum s-a vehiculat.

Astfel, în acest context, vă solicit să condamnați ferm o insultă la adresa poporului român, care s-a făcut prin încălcarea statului de drept, în momentul în care FDGR și-a revendicat în instanță, de bunăvoie și nesilit de nimeni, calitatea de ”succesor al GEG”. Calitate care, așa cum spun reprezentanții Ministerului Public, este recunoscută atât cu încălcarea Convenției de Armistițiu din 1944, cât și a OUG 31/2002, care incriminează constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

În această cheie, Ambasada SUA ar trebui să împărtășească și îngrijorările exprimate de reprezentanții statului de drept cu privire la reînființarea unei organizații naziste pe teritoriul României, în speță FDGR, cu încălcarea tratatelor de pace semnate de Statele Unite și România. (R.C.)

 

 

Cu stimă,

Dr. Radu Eugen Golban

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse3 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized3 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse5 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
DiverseO săptămână ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul