Actualitate
Parc din Ploieşti transformat în cârciumă de trei beţivi
Polițiștii Secției nr. 3 Ploiești au continuat acțiunile, în parcurile și în zonele de agrement de pe raza de competență.
Au controlat 11 autovehicule, au legitimat 22 de persoane și au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, în cuantum de 3.780 lei. Polițiștii au depistat într-un parc din zonă trei bărbați, în timp ce consumau băuturi alcoolice. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 500 lei, fiecare.
De asemenea, în urma controlului corporal efectuat, asupra unuia dintre bărbați a fost găsit un cuțit cu lungimea de 25 cm (lama 12 cm), motiv pentru care pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase. (http://gazetaph.ro ).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială



