Connect with us

Actualitate

Ce indemnizații colosale vor primi Dragnea și Dăncilă / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Klaus Iohannis va avea un salariu de 24.960 de lei, iar Viorica Dăncilă va fi plătită cu 23.920 de lei.

Demnitarii români, fie că au fost aleşi de electorat, fie că au fost numiţi în funcţii, vor avea salarii brute mai mari de la 1 ianuarie 2019, în condiţiile în care indemnizaţiile lor se raportează la salariul minim pe economie, care de la începutul anului creşte de la 1.900 de lei la 2.080 de lei.

Cel mai mare salariu de politician rămâne cel al şefului statului, Klaus Iohannis. În urma creşterii salariului minim, indemnizaţia netă a preşedintelui a ajuns la 24.960 de lei, cu 2.160 de lei mai mult faţă de cât încasează în prezent.

 A doua indemnizaţie ca valoare e cea a prim-ministrului, a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a şefului Senatului. Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu vor avea o leafă de 23.920 de lei lunar, în timp ce viceprim-miniştrii, cum e cazul Graţielei Gavrilescu, Anei Birchall şi Viorel Ştefan, vor avea o indemnizaţie netă de 22.256 de lei, cu aproape 2.000 de lei mai mult decât aveau.

Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor vor lua tot 22.256 de lei, la fel ca viceprim-miniştrii. Printre persoanele care vor avea o asemenea indemnizaţie sunt Florin Iordache, ales care în perioada în care era ministru al Justiţiei a dat Ordonanţa de Urgenţă 13, şi Eugen Nicolicea, unul dintre autorii modificărilor controversate ale legislaţiei penale în Parlament.  

Carmen Dan, Eugen Teodorovici, Teodor Meleşcanu şi ceilalţi miniştri vor avea o indemnizaţie de 21.840 de lei, aceasta fiind crescută de la 19.950 de lei. O leafă apropiată de a lor, adică 20.800 de lei pe lună vor lua liderii grupurilor parlamentare. În această categorie intră Şerban Nicolae (PSD), Raluca Turcan (PNL), Daniel Suciu (PSD), Dan Barna (USR) sau Varujan Vosganian (ALDE). În schimb, deputaţii şi senatorii simpli, aşa cum e cazul majorităţii celor din Parlament, vor avea de acum înainte o indemnizaţie netă de 18.720 de lei, aceasta fiind crescută de la 17.100. Raportarea la salariul minim se face şi când e calculată suma forfetară a fiecărui parlamentar , potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiecare ales având dreptul la cel puţin o indemnizaţie şi jumătate brută din venitul încasat, aceşti bani fiind pentru întreţinerea birourilor parlamentare din teritoriu.  

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized18 minute ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized21 de minute ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Diverse14 ore ago

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

curs pilates curs pilates
Sport18 ore ago

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

     ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor...

Uncategorized5 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse3 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate4 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Top Stiri Comisarul