Actualitate
Anunț sumbru! România își poate lua gândul de la Schengen. Țara care ne spulberă orice speranță / Comisarul de Prahova

Ferdinand Grapperhaus, ministrul Justiţiei din Olanda, a fost întrebat dacă, în opinia sa, este posibilă încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare în mandatul actualei Comisii Europene, precizând că Olanda a fost întotdeauna dornică să ofere expertiză şi asistenţă pentru ca România să facă progrese şi să aibă un sistem judiciar care să funcţioneze cu adevărat în folosul cetăţenilor, care să dea tuturor şanse egale la prosperitate şi oportunităţi.
„Suntem de părere că România a făcut paşi admirabili în ultimii 10 ani către un stat de drept solid. Cu toate acestea, aşa cum a subliniat şi Comisia, în ultimii ani s-au făcut totuşi nişte paşi înapoi. E ca atunci când un cal e pe punctul să termine cursa şi ezită înainte să sară peste ultimul obstacol. Noi credem că trebuie să ne ajutăm reciproc. În decembrie, înainte ca România să preia preşedinţia, am avut o discuţie cu ministrul Toader şi i-am spus că noi ne dorim foarte mult să continuăm schimbul bilateral de expertiză.
Dar ceea ce este nenegociabil pentru fiecare stat membru al UE este principiul anticorupţiei, să aveţi un sistem independent de justiţie, care să se poată uita la mine, un membru al executivului, ministru al Justiţiei şi să mă judece independent şi să judece întregul sistem independent”, a subliniat ministrul olandez într-un interviu acordat TVR1.
El a precizat că, având în vedere că a fost profesor de drept european, chiar şi-a făcut timp să citească rapoartele făcute de Comisia de la Veneţia şi GRECO şi legile justiţiei criticate în aceste documente.
„Şi cred că, aşa cum am spus şi mai devreme, este absolut necesar să se facă paşi suplimentari ca să ne asigurăm că aveţi un sistem judiciar independent, cu legi privind corupţia care chiar funcţionează, care să îi convingă pe cetăţenii ţării de existenţa unui sistem de justiţie funcţional şi independent“, a adăugat acesta.
„Noi ne-am exprimat îngrijorările şi cu siguranţă că acum, când Comisia a remarcat un uşor regres în ultimii ani, am spus că trebuie să facem un efort pentru a îndrepta lucrurile: să aveţi un sistem judiciar independent, un sistem legislativ funcţional în privinţa corupţiei. Pentru asta este important să lucrăm împreună. Noi am spus întotdeauna că Schengen este un sistem foarte important, dar şi unul fezabil, deci ca să se aplice tuturor trebuie să fim siguri că se fac şi acei ultimi paşi. Şi sunt convins că putem ajunge acolo. Iar Olanda poate fi acel prieten care spune că încă mai sunt lucruri de făcut, dar cred că este mai bine decât să fim lipsiţi de spirit critic şi lucrurile să rămână în stadiul actual“, a declarat ministrul olandez de Justiţie, întrebat când crede că va fi România membră a spaţiului Schengen.
-
Politicacum 2 săptămâniRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Diverseacum 3 săptămâniCum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
-
Diverseacum 3 săptămâniCum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
-
Diverseacum 4 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro



