Actualitate
ALEXANDRA UNGUREANU ESTE IMAGINEA ȘI VOCEA CAMPANIEI DIVA SĂRBĂTORIM FEMEILE ÎN FIECARE ZI / Comisarul de Prahova
“Ca femeie, sunt fericită că există zile speciale cum sunt Valentine’s Day sau Ziua Femeii, care ne sărbătoresc pe noi, femeile. Dar cred că cei care ţin la mine cu adevărat, partenerul meu, familia, prietenii, colegii, se gândesc la mine şi, într-un fel, mă sărbătoresc şi în toate celelalte zile ale anului. Și asta îmi place la DIVA: că ne sărbătoreşte nu doar pe mine, ci pe toate femeile, în fiecare zi. Cu un program special conceput pentru noi, în care ne prezintă femei puternice, femei moderne, din domenii complet diferite, şi ne arată ce înseamnă cu adevărat să fii o femeie a timpurilor noastre.” a declarat Alexandra Ungureanu.

Alexandra devine astfel vocea şi imaginea televiziunii în această primăvară, prin materiale video speciale difuzate pe postul tv, în mediul digital şi social media, în cadrul cărora va transmite publicului mesajul campaniei – DIVA sărbătoreşte femeile în fiecare zi!
DIVA aduce audienţei sale feminine un program special nu doar de Ziua Îndrăgostiţilor, sau 8 Martie, ci în toate celelalte zile ale anului, cu maratoane de filme romantice, seriale medicale de succes, seriale poliţiste şi de investigaţie îndrăgite, cu femei puternice în rolurile principale.
Buchetul de primăvară include un nou sezon al celui mai îndrăgit serial pe teme medicale din istoria DIVA – Anatomia lui Grey, un nou sezon fermecător şi intrigant din Castle, sezonul cu numărul 4 al serialului Camera de gardă în premieră în România şi o serie de filme celebre precum Mamma Mia!, Vacanţă All Inclusive (Couple Retreat) şi Dragoste de primăvară (Home by Spring).
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Actualitateacum O săptămânăToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Economicacum 5 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția
-
Uncategorizedacum O săptămânăOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?



