Connect with us

Actualitate

A venit „factura” pentru Brexit. Economia Europei, afectată de decizia britanicilor / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Marea Britanie urmează să părăsească UE la finalul lui martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles privind viitoarele relaţii.

Brexitul a costat deja economia britanică cel puţin 80 de miliarde de lire sterline de la referendumul din 2016, iar ieşirea din UE fără un acord ar putea forţa o scădere urgentă a ratelor dobânzilor, a avertizat Gertjan Vlieghe, membru al Comitetului de politică monetară a Băncii Angliei (BoE), informează publicaţia The Guardian.

De la votul din iunie 2016, Regatul Unit a pierdut aproximativ 2% din PIB, comparativ cu un scenariu în care nu ar fi fost niciun fel de evenimente interne economice semnificative, a apreciat Gertjan Vlieghe. El a explicat că Marea Britanie a pierdut anual venituri de aproximativ 40 de miliarde de lire sterline sau aproximativ 800 de milioane de lire sterline pe săptămână, în perioada scursă de la referendum, deoarece economia a stagnat în timp ce restul lumii înregistra una din cele mai solide expansiuni din ultimul deceniu.

Estimarea lui Vlieghe privind costul săptămânal de până acum al Brexitului este mai mult decât dublă faţă de suma de 350 de milioane de lire sterline pe săptămână promisă de susţinătorii ieşirii ţării din Uniunea Europeană. Această sumă, care era inscripţionată pe autobuzele electorale care circulau în perioada campaniei, a reprezentat unul dintre subiectele controversate înaintea referendumului din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar.

„Acea scădere de 2% din PIB nu este lipsită de importanţă, este vorba de 40 de miliarde de lire sterline sau, dacă preferaţi în afişe pe autobuze, este vorba de 800 de milioane de lire sterline pe săptămână”, spune Vlieghe.

Oficialul a explicat că investiţiile în afacerile din Marea Britanie sunt aproape de zero, cu un declin de 3,7% înregistrat în 2018, chiar dacă în celelalte ţări din G7 (grupul celor mai bogate ţări din lume – SUA, Germania, Franţa, Italia, Japonia, Canada şi Marea Britanie) a fost un avans anual de aproximativ 6%. Şi cheltuielile de consum au încetinit deoarece gospodăriile sunt sub presiune din cauza inflaţiei ridicate, provocată de deprecierea semnificativă a lirei sterline după votul Brexit.

 

„Este foarte neobişnuită o scădere atât de accentuată a investiţiilor, când restul lumii se descurcă atât de bine, cel puţin până de curând. Creşterea economiei britanice în ultimii doi ani a fost mai slabă decât ne-am fi aşteptat pe baza evoluţiei economiei globale. Pe baza a ceea ce s-a întâmplat în restul lumii, ne-am fi aşteptat ca PIB-ul Regatului Unit să accelereze dar, de fapt, a încetinit”, a declarat oficialul Băncii Angliei.

Vlieghe, economist independent în rândul celor nouă membri ai Comitetului de politică monetară a Băncii Angliei, a apreciat că magnitudinea efectelor negative asupra economiei încă nu sunt sigure, mai ales pe termen lung.

Deşi a explicat că există o dezbatere democratică privind consecinţele Brexitului, el a avertizat că ieşirea din UE fără un acord ar putea forţa o scădere urgentă a ratelor dobânzilor.

Totuşi, dacă se ajunge la un acord, iar economia globală evită o nouă încetinire iar presiunile inflaţioniste în marea Britanie cresc, atunci ar fi adecvat ca Banca Angliei să majoreze o dată pe an dobânzile, a afirmat Vlieghe.

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized24 de ore ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse2 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse4 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic5 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized5 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate7 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized7 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

EconomicO săptămână ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

EconomicO săptămână ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

UncategorizedO săptămână ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

ActualitateO săptămână ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

Uncategorized2 săptămâni ago

Service Renault București pentru întreținere, diagnoză și reparații

Alegerea unui service Renault Bucuresti este importantă pentru menținerea mașinii în stare bună și pentru rezolvarea corectă a problemelor care...

Politic2 săptămâni ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Top Stiri Comisarul