Actualitate
Avertisment mondial! Se anunță un război nuclear. Putin a retras Rusia dintr-un tratat de maximă importanță / Comisarul de Prahova

Participarea Moscovei este suspendată până când Statele Unite vor elimina încălcările obligaţiilor care le revin în temeiul tratatului sau până la încetarea valabilităţii acestuia.
Rusia a anunţat luna trecută suspendarea participării sale la acest tratat, după ce Statele Unite au declarat că se retrag din INF ca urmare a încălcării prevederilor sale de către Moscova. Rusia neagă încălcarea acordului şi acuză la rândul său Washingtonul de încălcarea pactului, acuzaţii respinse de către SUA, scrie Europa Liberă.
Cele două puteri nucleare se acuză reciproc de încălcarea Tratatului INF, semnat de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american de la acea vreme Ronald Reagan în 1987. Acest pact crucial pentru securitatea europeană elimină folosirea de către cele două ţări a rachetelor cu lansare terestră cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km.
Suspendarea participării SUA la Tratatul INF a fost anunţată de către Donald Trump la 1 februarie, iar a doua zi de către Moscova.
Vladimir Putin a ordonat imediat dezvoltarea de noi rachete terestre în termen de doi ani, în special adaptarea rachetelor cu rază de acţiune intermediară care există deja, dar cu lansare de pe mare sau de avioane.
Putin a ameninţat de asemenea la sfârşitul lunii februarie, într-un discurs rostit în faţa parlamentului rus, că va desfăşura noi arme dezvoltate de ţara sa pentru a viza ‘centrele de decizie’ din ţările occidentale.
Rusia susţine că SUA lucrează la rândul lor în mod ‘intens’ la fabricarea de noi rachete şi critică noua doctrină nucleară americană, care prevede în special dezvoltarea de rachete nucleare cu putere redusă.
Semnarea Tratatului INF a pus capăt crizei declanşată de desfăşurarea în Europa a rachetelor SS-20 sovietice cu ogive nucleare şi care erau îndreptate către capitale occidentale. Suspendarea pactului generează temeri privind declanşarea unei noi curse a înarmării între Moscova şi Washington.
Viitorul tratatului START privind reducerea arsenalelor nucleare ale celor două ţări, care expiră în februarie 2021, este pus de asemenea în discuţie, notează AFP.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniMasaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului



