Connect with us

Actualitate

Schimările legislative vor lovi în rezultatele Electrica. Care sunt estimările companiei care ne furizează energie / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Estimările pentru acest an arată însă o scădere a profitului.

Consiliul de Administraţie a înaintat spre aprobare Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, programată să aibă loc pe data de 25 aprilie, propunerea de buget pentru anul 2019.

Astfel, profitul net individual bugetat pentru anul 2019 este de 195 milioane lei, iar profitul net bugetat la nivel consolidat este de 121 milioane lei.

„Rezultatul bugetat pentru anul 2019, în scădere comparativ cu anul anterior, este explicat în principal, de modificările legislative din aria de reglementare, atât pe segmentul de distribuţie, cât şi pe cel de furnizare” arată un comunicat al companiei.

Consiliul de Administraţie al Electrica a avizat şi va înainta spre aprobare Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, din data de 25 aprilie 2019, propunerea de a distribui un dividend brut în valoare de 0,73 lei/acţiune din profitul individual al anului 2018. Valoarea totală brută a dividendelor este de 247,5 milioane lei, reprezentând un procent de 87,4% din profitul net individual după repartizarea la rezerva legală, stabilit pe baza situaţiilor financiare individuale auditate ale Electrica pentru anul 2018. Randamentul dividendului propus este de 7%, luând în calcul preţul acţiunii Electrica la BVB din data de 4 martie 2019.

„Anul 2018 a fost unul cu evoluţii fluctuante dacă analizăm prin prisma rezultatelor obţinute pe fiecare trimestru în parte, rezultatul ultimelor trei luni fiind sever impactat de creşterea semnificativă a costurilor cu achiziţia de energie electrică, în special pe segmentul de furnizare reglementat. Conform prevederilor aplicable, diferenţele de costuri de achiziţie nerecuperate prin preţurile practicate din anul 2018 se vor recupera până în 2022. Chiar şi în aceste condiţii, am încheiat anul cu un profit net individual cu 24% peste nivelul bugetat şi cu un profit net consolidat mai mare cu 34,3% faţă de 2017. Este de remarcat nivelul de investiţii record realizat, în 2018, în infrastructura de distribuţie, cu efect în creşterea eficienţei operaţionale, precum şi în îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie a energiei. Anul 2019 marchează începutul unei noi perioade de reglementare, care aduce schimbări importante. Noi continuăm să credem cu tărie că este absolut necesar să avem un cadru de reglementare predictibil şi care să stimuleze în continuare investiţiile, motorul evoluţiei sistemului energetic românesc”, spune Corina Popescu, director general Electrica.  

În anul 2018, Grupul Electrica a obţinut un profit net consolidat de 230 milioane lei, în creştere cu 34,3% faţă de 2017, pe baza situaţiilor financiare consolidate auditate.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized3 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse3 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse3 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized3 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized4 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse5 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized7 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized7 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing7 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
DiverseO săptămână ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul