Actualitate
AUR pentru România la Europeanul de tenis
România a câştigat duminică titlul european la tenis de masă după ce a învins în Luxemburg, scor 3-2, echipa Germaniei, o formaţie care are în componenţă trei jucătoare de origine chineză, potrivit mediafax.ro.
Eliza Samara a deschis finala cu o victorie dătătoare de speranţe în meciul cu cea mai bună apărătoare a lumii, Han Ying, prima jucătoare din clasamentul ETTU, pentru ca apoi, în partida secundă, Shan Xiaona să echilibreze dispurta în urma unui succes facil în faţa Danielei Dodean. Desfăşurată pe sistemul cel mai bun din cinci partide, finala le-a adus la masă, în confruntarea a treia, pe Bernadette Szocs şi Nina Mitelgam. Într-o dispoziţie de joc excelentă, Bernie a jucat variat, s-a impus cu 3-1 şi a mai pus un strop pentru victorie. Eliza n-a găsit însă antidot pentru arsenalul lui Shan în încleştarea a patra şi finala a mers în decisiv.
Cu un plus de inspiraţie şi o deplasare excelentă, Dana a luat primele două seturi, însă Han a revenit fantastic în setul al treilea. Nu a fost însă îndeajuns pentru că arădeanca în vârstă de 29 de ani s-a impus după o prestaţie fantastică.
3:2 Eliza Samara – Ying Han
0:3 Daniela Dodean Monteiro – Xiaona Shan
3:1 Bernadette Szocs – Nina Mittelham
1:3 Eliza Samara – Xiaona Shan
3:1 Daniela Dodean Monteiro – Ying Han
Reputatul antrenor constănţean Viorel Filimon, în vârstă de 64 de ani, a explicat care a fost arma principală a fetelor sale în victoria obţinută, 3-2 cu Germania, în finala Campionatului European pe echipe din Luxemburg.
„Am aşteptat 12 ani acest titlu european, dar până la urmă ne-am atins visul. Nu am făcut o pregătire specială pentru această finală, principala noastră armă a reprezentat-o calitatea fiecărei jucătoare. Înainte de meciul cu Germania mi-au zis că fiecare dintre ele va câştiga măcar o partidă (n.r. s-a jucat pe sistemul cel mai bun din cinci). Şi până la urmă s-au ţinut de cuvânt”, a spus Viorel Filimon. (Mincu E.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



