INTERVIU cu Prof. Ing. Florin Ghioc/ O viaţă dedicată unei pasiuni: industria petrolieră la scară miniaturală

Astăzi vă facem cunoştinţă cu Prof. Ing. Florin Ghioc, realizatorul machetelor ce ilustrează într-o manieră fascinantă istoria ultimilor 50 de ani ai industriei petroliere din ţara noastră. Abordate ca proiecte personale sau la cererea companiilor de profil, machetele realizate de Prof. Ing. Florin Ghioc se regăsesc astăzi în cadrul Muzeului Petroului, în foaierul Universităţii de Petrol şi Gaze, dar şi în cabinetele unor înalţi demnitari din ţări aflate în Orientul Mijlociu, cu care România a avut strânse relaţii economice.

R: Domnule profesor, vorbim astăzi despre pasiunea pe care o aveţi, putem spune, de o viaţă. De unde a izvorât această pasiune pentru aducerea la scară miniaturală a diferitelor instalaţii sau obiective industriale? Aţi avut de copil preocupări adiacente acestui hobby?

Florin Ghioc: Da. Am avut un îndrumător: un vecin, în vârstă de 90 de ani, care mi-a dăruit foarte multe cărţi din domeniul ştiinţei şi tehnicii, atunci când eu aveam 12-13 ani. Poate o sa zâmbiţi, dar primul meu proiect a constat în realizarea unui ataş la trotinetă. Aşa reuşeam să-i aduc mamei mult mai repede toate lucrurile pe care mi le cerea, ca să pot merge la joacă.

R: Aşadar primul proiect l-aţi realizat atunci când păşeaţi în adolescenţă. Care a fost însă momentul în care pasiunea dumneavoastră a devenit complemetară profesiei pe care aţi ales-o?

70. G.: La începutul anilor ′70. În cadrul Combinatului Petrochimic Brazi, am adus la scară mică toate instalaţiile existente în acel moment pe platforma prahoveană. La acest proiect am lucrat timp de doi ani, iar machetele se află şi acum în holul central, unde instituţia îşi primeşte oaspeţii, delegaţiile.

R: Au urmat lucrări pe care le-aţi realizat la cerere, cu o tematică prestabilită?

1. G.: Da. La cererea companiei Rompetrol, am realizat un câmp petrolier, care a cuprins aproape toate tipurile de unităţi de pompare din domeniul extracţiei.

R: La finele anilor ′70 aţi ales să vă îndreptaţi spre o carieră universitară. Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti, pentru că aşa se numea la vremea aceea universitatea, v-a oferit şansa continuării cumva în paralel a acestei pasiuni?

F:G.: Da. Prima lucrare pe care am realizat-o, în cadrul Facultăţii de Foraj, la catedra de Hidraulică, alături de cadre didactice şi studenţi a fost instalaţia F320. Odată finalizat acest proiect, am demarat altul: patru instalaţii F320, cu o înalţime de 300 mm – lucrări care la vremea aceea au fost oferite înalţilor demnitari veniţi din Iran pentru schimburi economice şi proprietarilor de câmpuri petroliere din acea ţară.

R: Şi seria proiectelor continuă, în mod susţinut, pe parcursul multor ani…

F:G.: Da, au urmat proiecte care s-au derulat fie pe parcursul câtorva luni, fie pe parcursul unor ani, aşa cum s-a întâmplat în cazul platformei fixe centrale de producţie de pe Marea Neagră, pentru care am demarat lucrările în anul 1987 şi am reuşit să le finalizăm în 1992. Proiectul a fost unul complex şi nu a avut doar un rol, să spunem, didactic. A avut şi scopul de a elimina  greşelile în faza de proiectare la scară reală şi scurtarea timpului dedicat elaborării lui. Şi vă pot da chiar un exemplu: după ce am executat platforma, specialiştii în instalaţii electrice au măsurat coordonatele la scara redusă la care existau, au fixat traseele şi le-au proiectat la scara cerută. Înainte, un astfel de proiect de instalaţie dura un an şi jumătate. Având macheta, au scurtat durata şi au ajuns la trei luni.

R: Platforma de pe Marea Neagră se regăseşte şi în sala de expoziţie a Muzeului Petrolului

F:G.: Da. Am refăcut proiectul, din memorie, dar la o scară mai mică. Realizarea lui a durat aproape patru ani şi a fost adus în atenţia publicului, pe data de 14 septembrie 2017, cu ocazia sărbătorii a 60 de ani de la înfiinţarea Muzeului Petrolului.

R: Cărui proiect v-aţi dedicat în ultimele săptămâni?

F:G.: Am refăcut Platforma de foraj Gloria şi prima rafinărie din lume, care a produs gaz lampant, proiectată de fraţii Marin şi Teodor Mehedinţeanu. Aceasta din urmă cu siguranţă este cunoscută publicului, pentru că face parte din istoria despre care ne face plăcere să vorbim. În anul 1857 au fost alimentaţi primii 1000 de stâlpi de iluminat în Bucureşti, iar în anul 1859 a fost iluminat oraşul Ploieşti şi abia în 1860 Viena.

R: Ce căutaţi să evidenţiaţi atunci cînd realizaţi o machetă?

F:G.: Machetele pe care le-am realizat de-a lungul timpului sunt gândite până în cele mai mici detalii. Gloria este stilizată faţă de cea originală, dar am căutat să scot în evidenţă elementele importante. Consider că atunci când simplifici cumva lucrurile, copiii sau studenţii pot înţelege şi înmagazina mai uşor informaţiile. În cazul machetei Gloria pot vedea cum sunt dispuse spaţiile de cazare, cele de mecanică, întreţinere, utilajele, corpurile de separare a gazelor, ţiţeiului, cele două grupuri de sonde şi chiar şi heliportul. Când mi-am propus să realizez în cadrul muzeului acest proiect, m-am gândit că puţini sunt aceia care ar avea posibilitatea să meargă în largul mării şi să vadă un asemenea obiectiv. Dacă  în mediul terestru pot fi văzute instalaţii de foraj sau unităţi de pompare, pe mare nu oricine poate ajunge.

R: Care sunt reacţiile publicului vizitator?

F:G.: De la cel mic, până la cel mare: wow!

R: Atunci când Muzeul Petrolului îşi va redeschide porţile, publicul va putea vedea o parte dintre cele mai importante proiecte pe care le-aţi realizat.

F:G.: Da. Vor putea vedea Platforma de foraj Gloria, Instalaţia de coxare, Instalaţia de distilare şi absorbţie în vid, Instalaţia de Foraj F320, Unitatea de pompare, Fabrica de gaz şi sper, eu, alte machete ce se vor contura în timp…

R: Vă moşteneşte cineva această plăcere de a construi şi în acelaşi timp de a dărui?

F:G.: Da. Cred că nepoata mea, Diana, în vârstă de 10 ani. Îmi amintesc cum, atunci când avea doar trei ani, a încercat să-şi repare singură trotineta. Şi, pentru că nu a reuşit, mi-a întins patentul şi mi-a spus pe un ton drăgălaş: ”Bunelu’, epală tlotlineta! ”. Mihai, care are acum 14 ani, nu pare a fi atras de chestiunile tehnice.

R: Cei doi nepoţi vă urmăresc proiectele? Ii faceţi părtaşi?

F:G.: Nu, din păcate distanţa nu ne permite să experimentăm împreună ideile care se nasc în mintea mea. Ei sunt plecaţi de şapte ani în Canada.

R: Şi atunci ultimele dumneavoastră realizări sunt încă necunoscute de ei?

F:G.: Da. Le vor vedea anul viitor, când vor veni în vacanţă. Va fi o surpriză pentru ei!

R: Sunteţi extrem de bucuros numai când vă gândiţi ce reacţie vor avea…

F:G.: Da, este adevărat. Sunt sigur că vor fi extrem de fericiţi să vadă tot ce am realizat în ultimii ani. Iar pentru mine faptul că le voi putea împărtăşi toate aceste lucruri înseamnă foarte mult… Alături de ei mă simt împlinit!

R: Care sunt cele mai importante două trăsături care v-au creionat destinul, v-au determinat ascensiunea profesională, dar şi împlinirea personală?

F:G.: Sunt un om puternic, un vizionar. Dar, trebuie să recunosc, mă bucur ca un copil atunci când închei un proiect. Aşadar sunt un copil care are satisfacţii nemărginite…

R: Ce vă propuneţi pentru viitorul nu foarte îndepărtat?

F:G.: Îmi doresc foarte mult ca alături de echipa Muzeului Petrolului, cu sprijinul şi viziunea dnei Prof. Dr. Emilia Iancu să reuşim o sistematizare a întregului muzeu. Şi aici mă refer la o modalitate diferită de expunere, pe domenii: cercetare, proiectare, foraj, extracţie, tehnologie, totul bazat pe animaţie. De asemenea, aş vrea să avem mici ateliere, în care elevii sau studenţii să aibă posibilitatea de a-şi construi singuri, să spunem, visele…( http://ph-online.ro ).