Social
Se va reconfigura intrarea în Ploieşti dinspre Valea Prahovei. Proiectul a primit avizul Poliţiei
Proiectul anunţat acum câteva luni, privind reconfigurarea intrării în Ploieşti dinspre DN1, prin nordul municipiului, ar putea prinde contur în următoarele luni, autorităţile anunţând că Poliţia Rutieră şi-a dat avizul pentru modificările propuse. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au dezvăluit că l-au invitat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, să facă în această lună o vizită la mai multe obiective din Prahova, ocazie cu care va fi discutată şi această reconfigurare.
Proiectul propune desfiinţarea relaţiei stânga din Drumul Naţional 1 înspre sensul giratoriu din faţa Metro şi Praktiker, de altfel unul dintre principalele puncte în care specialiştii au evidenţiat conflicte ale fluxurilor de trafic, în condiţiile în care virajul la stânga pentru cei care vin dinspre Valea Prahovei se face foarte greu, din cauza numărului mare de maşini care vin din sens opus şi a vitezei excesive cu care se circulă pe acest tronson de drum. În prezent, pe banda de preselecţie amenajată pentru virajul la stânga se formează frecvent cozi mari, în special la orele de vârf, iar zona este cunoscută pentru numărul mare de accidente care se petrec aici. Odată ieşiţi din DN1, conducătorii auto nu scapă de emoţii. Pentru fluidizarea traficului, administratorii drumului au decis ca maşinile care vin din DN1 să aibă prioritate la intrarea în giratoriul de la Metro, un lucru mai puţin obişnuit. Din neatenţie, obişnuiţi cu regula priorităţii de stânga din giratorii şi probabil neobservând semnul rutier de oprire, mulţi şoferi care vin dinspre Ploieşti ajung să producă accidente serioase în această zonă, mărturie stând resturile de bare sau cioburile care se găsesc mai tot timpul aici.
Din aceste motive, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR) a propus reconfigurarea acestei intrări în Ploieşti, ceea ce presupune interzicerea virajului la stânga din DN1 în giratoriul de la Metro şi amenajarea unui nou giratoriu, pe drumul naţional, un pic mai la sud, în dreptul benzinăriei Lukoil. De aici, şoferii vor putea continua drumul, prin faţa Brico Depot, intrând în sensul giratoriu din dreptul Carrefour. Informaţiile sunt că această nouă intrare ar putea deveni funcţională până la finele acestui an, cu toate că acestea pot fi privite cu reticenţă, ţinând cont că multe dintre termenele anunţate de reprezentanţii CNAIR în trecut pentru proiecte similare nu s-au respectat.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale
-
Diverseacum 2 săptămâniSindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală
-
Diverseacum 2 săptămâniSun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
-
Diverseacum 2 săptămâniBucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru
-
Actualitateacum 2 săptămâniSocietatile cooperative mestesugaresti din Romania – criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere
-
Uncategorizedacum 3 săptămânievomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere
-
Diverseacum 5 zileTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Uncategorizedacum 6 zileSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa



