Actualitate
Detalii cu privire la proiectul PSD+ALDE pentru noul spital al Ploieștiului
După numeroase demersuri privind preluarea de la MApN a unor terenuri și clădiri în vederea construirii unui nou spital la Ploiești, consilierii locali PSD+ALDE vin cu o altă propunere, respectiv realizarea viitoarei unități medicale în zona Hipodromului din Ploiești.
Proiectul propus de PSD+ALDE se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 29 septembrie. Astfel, aleșii locali care au inițiat proiectul de hotărâre propun ca viitorul spital al Ploieștiului să fie realizat pe o suprafață de teren de lângă Hipodrom.
Până acum, municipalitatea ploieșteană a avansat trei variante unde ar putea fi construit spitalul. Prima variantă viza realizarea unității medicale în cartierul Penes Curcanul, pe strada Cosminele nr.11A. O a doua variantă avansată a fost terenul situat în cartierul Găgeni, respectiv pe strada Gageni nr.88. În fine, a treia variantă viza terenul situat pe strada Găgeni, la nr. 98. Ultimele două variante au picat însă rapid pe motiv că zonele sunt inundabile, fiind situate în apropierea pârâului Dâmbu.
După o ședință furtunoasă, în care s-a propus preluarea mai multor terenuri și clădiri ale MApN, aleșii locali PSD+ALDE, care de altfel au respins propunerea înaintată de liberali, au avansat o altă locație: Tarlaua 36 A, cu o suprafață de 15 hectare, situată în apropierea Hipodromului Ploiești, în Cartierul Ghighiu.
„Pentru terenul în suprafață de 150.000 mp situat în T36, parcela A 495 s-a întocmit de către Direcția Tehnic Investiții proiectul temei de proiectare “P.U.Z. –Parcelare Teren T36 – A459 str. Ghighiului – Ploieşti” urmând să fie transmisă către Serviciul Achiziții Publice si Contracte în vederea selectării unei firme prestatoare care va realiza PUZ-ul in aceasta tarla”, se arată în expunerea de motive a proiectului inițiat de aleșii local PSD+ALDE. (www.observatorulph.ro ).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Diverseacum 2 săptămâniCum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?



