Connect with us

Actualitate

Magistrați, despre „taxa de solidaritate”: Absolut neconstituțională / O mare nemernicie / Ar urma un val de plângeri în instanță – Esential

Publicat

pe

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că o „taxă de solidaritate” pentru pensiile peste un anumit plafon ar fi absolut neconstituțională și că ar fi „o mare nemernicie” ca anumite categorii să fie obligate să suporte din pensia lor majorarea altor pensii. Aceeași problemă de constituționalitate este ridicată și de judecătorul Horațius Dumbravă, care spune că un act normativ pe acestă temă ar încălca independența magistraților și că dacă se va ajunge la o decizie, aceasta ar trebui să fie a Parlamentului, cu implicarea obligatorie a CSM. În același timp, el spune că ar trebui, separat, să fie revizuite pensiile unor magistrați care au 20.000-25.000 de lei, după ce în pensie au fost incluse drepturi salariale restante, situație „cel puțin imorală”. La rândul său, judecătorul Cristi Danileț crede că dacă aceste pensii vor fi reduse, va urma un val de plângeri în instanță.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional PSD a fost convenit, de principiu, un plafon de 10.000 de lei pentru pensiile speciale, celor care depăşesc această sumă urmând să le fie aplicată o „taxă de solidaritate”. Marți, Teodorovici a declarat pentru HotNews.ro că viitoarea taxă de solidaritate ar urma să se aplice nu doar pensiilor speciale, ci tuturor pensiilor mari, peste un anumit plafon care urmează să fie decis.

Augustin Zegrean: Este o nemernicie

Măsura este criticată dur de fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean, care a declarat pentru HotNews.ro că guvernanții i-au „păcălit” pe magistrați sau pe angajați din SRI să iasă la pensie la 40-50 de ani, cu 25 de ani vechime, dându-le pensii mari, pe care acum vor să le reducă: „Guvernanții s-au obișnuit să facă legi prin care să păcălească populația. Așa i-au păcălit pe polițiști să iasă la pensie la 40-50 de ani, spunând că le dă o sumă de bani la ieșirea la pensie, pe care nu le-au mai dat-o, așa i-au păcălit pe militari și pe judecători să iasă la pensie cu 25 de ani vechime, dându-le pensie mare și acum vin și spun că le taie pensiiile, că sunt prea mari. E o înșelăciune. Nu a ieșit nimeni la pensie că a vrut el să iasă la 40-45 de ani , au fost ademeniți să iasă la pensie la 40 de ani. Un om care a ieșit la pensie din SRI sau din justitie a primit o pensie de 5.000-10.000 de lei și acum vin și i-o taie. Dacă rămânea la serviciu avea salariul mare”.

El afirmă că un astfel de act normativ ar fi total împotriva regulilor constituționale și a Dreptului.

„Cred totuși că cel care a făcut acest anunț nu era într-o situație foarte sigură pe el. E de neînțeles să dai lege să mărești salariile, să dai lege să mărești pensiile, iar a doua zi să vii să spui că iei de la ceilalți. Dacă vor tăia pensiile, sper că acestă nebunie se va opri la Curtea Constituțională. Și eu am pensie de magistrat, dar am muncit 42 de ani pentru asta, nu poți spune că nu au contribuit aceste categorii. În toată lumea magistrații au pensii mai mari decât restul populației. (…) Toate legile pentru pensii făcute după ’90 sunt defecte, au inventat această poveste cu punctul de pensie, adică nu mai contează cât am contribuit, contează cât e valoarea punctului”, a adăugat Augustin Zegrean.

Judecătorul Horațius Dumbravă: Noțiunea de pensie ține de independență / Trebuie ieșit din zona populistă

Judecătorul Horațius Dumbravă, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, ridică și el problema de constituționalitate a unui act normativ care ar impozita pensiile mari și spune că se intră într-o zonă a măsurilor populiste.

Argumentele judecătorului:

  • „Afectează mult prea puține persoane care au pensii peste 10.000 de lei dacă rămâne acest cuantum de taxare, adică suma adusă la bugetul de stat ar fi infimă, ceea ce duce la ideea unei măsuri populiste.
  • În 26 mai, românii au fost la un referendum pentru justiție și cu o majoritate covârșitoare au votat că nu este posibilă adoptarea de Ordonanțe de Urgență în zona organizării judiciare, care se referă în mai multe rânduri la independența judecătorilor și a instanțelor. Ori noțiunea de pensie, salariul și alte drepturi și obligații ale judecătorilor țin de independență.
  • Ar fi o mare greșeală o Ordonanță de Urgență pe această temă. Ar fi neconstituțională. Dacă se ia totuși în calcul o astfel de măsură, trebuie dezbatere în Parlament și Parlamentul ar trebui să decidă, mai ales într-un domeniu atât de delicat.
  • Ar trebui o dezbatere fără alegații populiste sau sindicaliste. Din păcate, unii judecători și asociații profesionale ale magistraților și-au asumat apărarea salariilor și pensiilor într-o manieră sindicalistă. Nu trebuie exagerări nici din partea asociațiilor de magistrați, nici a Guvernului.
  • Independența magistraților și prin astfel de măsuri salariale, pensii și promovări în funcții de execuție a avut un rol pentru a reduce drastic corupția și a întări integritatea în sistemul judiciar. Astăzi nu mai vorbim de un cadru extins de corupție în justiție, mai sunt foarte puține cazuri de magistrați corupți.
  • Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este garantul independenței justiției și este imperios necesar ca CSM să intervină nu doar în dezbaterea unui act normativ pe această temă. Nu am văzut la CSM un comunicat pe această temă. Dar trebuie ieșit din zona sindicalistă și populistă”.

Judecătorul a mai spus că, separat, ar trebui revăzute pensiile enorme ale unor magistrați, la care s-a ajuns după ce au fost incluse drepturi salariale restante:

  • „Trebuie revăzute exagerările, dacă nu ilegalități, măcar practici imorale. Nu este posibil ca un judecător sau procuror să iasă la pensie cu o pensie în care să fie incluse drepturi salariale restante și au fost foarte multe situații imorale nu numai în raport cu ceilalalți magistrați care au ieșit la pensie raportând 80% din salariul brut, așa cum spune legea, ci și în raport cu întreaga societate.
  • Este imoral, este vorba de multe situații, ci nu într-un singur județ, de pensii de 20.000-25.000 de lei. Casele de pensii au o mare responsabilitate aici, pentru că nu ar fi trebui să accepte așa ceva.
  • Cum e posibil ca un judecător care iese la pensie să aibă pensia mai mare decât ultimul salariu pe care l-a avut în funcție? Au ieșit la pensie cu pensii mai mari decât salariul din luna anterioară”.

Judecătorul Cristi Danileț: Dacă aceste pensii vor fi reduse, va urma un val de plângeri în instanță

La rândul său, judecătorul Cristi Danileț afirmă că impozitarea pensiilor mari ar putea avea probleme de constituționalitate.

”Și magistrații au pensii de serviciu, noi așa le numim, nu neapărat pensii speciale. O impozitare mai mare a acestor pensii înseamnă desigur o reducere a pensiilor, iar o astfel de măsură legislativă va trebui să treacă testul de constituționalitate, pentru că în urmă cu câțiva ani CCR a decis că pensiile aflate în plată nu pot fi reduse. De aceea, spun că s-ar putea să existe o problemă de constituționalitate”, a declarat la RFI Cristi Danileț.

El spune, de asemenea, că modificarea oricăror dispoziții legale privind salariile sau pensiile magistraților în mod firesc trebuie discutată cu reprezentanții acestora.

Judecătorul crede că dacă aceste pensii vor fi reduse, va urma un val de plângeri în instanță: „Practic, ar fi vorba de o scădere a venitului net încasat de către persoanele în cauză, ceea ce indubitabil va atrage contestări în justiție, iar în justiție se va invoca excepție de neconstituționalitate și va ajunge până la urmă acest litigiu la CCR”.

Precedent la Curtea Constituțională

La Curtea Constituțională există un precedent legat de reducerea pensiilor și a pensiilor speciale în 2010, după măsurile de austeritate luate de guvernarea Boc. Atunci, Cabinetul Boc a redus cu 25% salariile și voia să taie și pensiile cu 15% și să recalculeze pensiile de serviciu ale magistraţilor.

În iunie 2010, Curtea Constituțională a decis că reducerea tuturor pensiilor cu 15% este neconstituţională, la fel şi articolul care prevedea recalcularea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. În schimb reducerea salariilor bugetarilor cu 25% a fost declarată constituțională. Sesizarea la Curtea Constituțională a fost făcută atunci de PSD.

În România există, conform informațiilor obținute pe surse: 161.000 de pensii speciale din zona MAI, MApN și SRI, dar nu știm, încă, câte sunt peste plafonul invocat inițial, de 10.000 de lei. De asemenea, mai sunt circa 3.800 care primesc pensie specială prin Legea 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor, în medie suma fiind de peste 18.000 lei. Mai sunt circa 1.400 de persoane care primesc indemnizație specială prin Legea nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România în medie de aproape 11.000 lei/lună.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse3 zile ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Uncategorized4 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized4 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized5 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse5 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized6 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized6 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

DiverseO săptămână ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

ActualitateO săptămână ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse2 săptămâni ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Top Stiri Comisarul