Actualitate
Venim la Poiana Teiului! – Stiri Naționale

Comuna Poiana Teiului a fost o comună liniștită până ce un politician local cercetat acum penal a vrut să pună mâna pe pădurile comunei și pentru că nu putea a început să facă presiuni, plătind oameni care i-au denigrat pe cei care i se opuneau, dar despre asta vom discuta pe larg.
Din cauza faptului că cei care au fost plătiți să se ocupe de manipularea oamenilor din comună și de intimidarea primăriței sunt incompetenți și au început să folosească instrumentele create și în luptele personale, aceștia au atras atenția.
”Nenorocitul ăsta șantajist ia o grămadă de bani și de la noi de la primărie. Banii munciti de noi. Plătim impozite să îl plătească primareasa pe ordinaru asta. Ia spune, doamna Ancuța, e adevărat sau nu? Câte zeci de milioane îi dai pe lună”, a spus recent incompetentul anonim care administrează o pagină creată pentru manipularea oamenilor din comuna Poiana Teiului, referindu-se la un jurnalist al trustului nostru de presă.
Am verificat și rezultatul este următorul. NICIODATĂ, niciunul dintre ziarele noastre nu a încasat niciun leu de la primăria Poiana Teiului sau de la vreo firmă din Poiana Teiului și niciodată nu am încasat pe nicio firmă care ar putea fi asociată cu noi niciun leu pentru niciun serviciu în zona Poiana Teiului.
Concluzia noastră este că singura motivație pentru care cineva ar încerca să ne denigreze în zona Poiana Teiului cu minciuni care nu au nici un sâmbure de adevăr ar fi ca să ne țină departe de acea comună, așa că am făcut primul pas. Am mers și am vorbit cu conducerea primăriei, cu oameni din comună și ne apucăm serios de treabă că se pare că bandiții vor să pună mâna pe Poiana Teiului și, dacă tot ne-au atras atenția, să nu-i dezamăgim.
Venim la Poiana Teiului. Ne luptăm cu bandiții, facem și contracte de publicitate, anchete jurnalistice și tot ce o să putem ca să scoatem din minți bandiții, șantajiștii și scursurile care sunt în această comună sau care lucrează pentru bandiții din această comună.
Orice persoana din Poiana Teiului care are cunoștință de ilegalități, corupție și orice este în neregulă este rugată să ne contacteze la 0765.234891 sau pe internet. Garantăm confidențialitatea pentru informațiile pe care le furnizați. Haideți să scuturăm bandiții și nesimțiții care cred că pot face orice în această comună!
Hai pa!
Iosub Robert
Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil



