Connect with us

Actualitate

​Business report: Al doilea oraş din România care ar putea cumpăra autobuze turceşti Otokar; România, al treilea productor de gaze naturale din UE, anul trecut. Cine este cel mai mare producător mondial – Business

Publicat

pe

​Ministerul Finanțelor va verifica modul în care este declarată și achitată taxa clawback. Ministerul Finanțelor va controla modul în care este declarată și achitată taxa clawback după ce atât Finanțele, cât și Ministerul Sănătății au identificat o reglementare insuficientă a controlului modului de respectare a fundamentării, declarării și virării acestor contribuții, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, potrivit Profit.ro

Document ANAF – Statul român a avut o mega-acţiune de vânare a profiturilor „pierdute” de marile magazine. Rezultatele au rămas până acum secrete. Economica.net a intrat în posesia unui document care atestă că statul român a întreprins o campanie de control de anvergură la toţi marii retaileri din România, bănuind că marile magazine, printre care Auchan, Cora, sau Penny, ar încerca să-şi ascundă nivelul profiturilor făcute în ţară. Rezultatele cercetărilor au rămas secrete până acum, pentru că acţiunea a fost întreruptă de o schimbare de guvern.

România, al treilea productor de gaze naturale din UE, anul trecut. Cine este cel mai mare producător mondial. România s-a situat anul trecut pe locul al treilea în UE în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale, cu 9,5 miliarde de metri cubi, potrivit raportului realizat de compania britanică BP la nivel mondial. Producţia de gaze a României a fost mai mică cu 3,7% faţă de cea din anul 2017. Pe primul loc în lume au fost Statele Unite ale Americii, cu 831,8 de miliarde de metri cubi, în creştere cu 11,5%, scrie InCont.

Al doilea oraş din România care ar putea cumpăra autobuze turceşti Otokar. După ce a câştigat mega-contractul pentru 400 de autobuze în Bucureşti, producătorul turc Otokar revine la licitaţii în România. Compania Otokar este interesată de licitaţia organizată de Primăria Râmnicu Vâlcea pentru achiziţia a şapte autobuze urbane. Producătorul turc este însă nemulţumit de unele condiţii din caietul de sarcini, astfel că pe 10 iulie a formulat o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), conform Economica.

Cel mai dorit job în 2019: postul pentru care s-au „bătut” câteva mii de persoane.
Cel mai vânat job din acest an este cel de administrator operațiuni curente în domeniul bancar, post care a atras peste 8.300 de aplicări* pe cel mai mare site de recrutare, eJobs.Cine poate aplica pentru un astfel de job: persoanele cu pregătire economica și cunoștinte bancare generale, care pot opera cu ușurință un computer, cunoscând și Microsoft Office. Experiență reprezintă un avantaj, scrie Wall-street.

Epoca produselor “Made in China” s-a încheiat. Războiul declanșat de Donald Trump schimbă comerțul mondial. Grupul taiwanez Giant Manufacturing Co., cel mai mare producător mondial de biciclete, a început să îşi mute din China spre Taiwan producţia destinată pieţei din SUA.Decizia a fost luată încă din luna septembrie a anului trecut, imediat ce Donald Trump a anunțat că intenţionează să introducă tarife vamale suplimentare împotriva produselor chineze, potrivit InCont.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized3 zile ago

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorized3 zile ago

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Uncategorized4 zile ago

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către:   Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu...

Uncategorized5 zile ago

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

Uncategorized5 zile ago

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

Diverse5 zile ago

SEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google

În mod tradițional, SEO a fost construit în jurul cererii existente: firmele analizau ce caută utilizatorii și își optimizau conținutul...

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
Uncategorized6 zile ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse2 săptămâni ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse2 săptămâni ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized2 săptămâni ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized2 săptămâni ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

Uncategorized3 săptămâni ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized3 săptămâni ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorized3 săptămâni ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

Uncategorized3 săptămâni ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

Diverse3 săptămâni ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Top Stiri Comisarul