Connect with us

Actualitate

Business report: Gigant german cu peste 17.000 de angajați în România își vinde afacerile. Face mii de concedieri la nivel global; Top 5 cluburi de fotbal: echipa cu cel mai mare profit şi cine se află pe pierdere – Business

Publicat

pe

Semnal de alarmă la statistica înmatriculărilor auto: primii din UE la autoturisme, ultimii la camioane și utilitare. În România se investește în special în confortul personal, adică în autoturisme, și puțin pentru înființarea sau dezvoltarea unei afaceri, adică în camioane și autoutilitare. Potrivit statisticilor APIA din iunie 2019, luna mai a propulsat piața auto din România, vânzările crescând cu 11,6%, până la 78.486 unități, în primele 5 luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut., notează Curs de Guvernare. Record pe piața auto din România: Tranzacțiile cu mașini noi – la cel mai bun nivel din ultimii 11 ani, mașinile second-hand – cel mai bun semestru de când există date. Prima jumătate a anului a adus rezultate rectord pe piața autoturismelor noi și a celor second-hand tranzacționate pe plan intern, cu peste 600.000 de tranzacții, la fel ca în vremurile bune de dinaintea crizei economice. Tranzacțiile cu mașini noi au crescut cu 19% în primul semestru și au ajuns la cel mai bun nivel din ultimii 11 ani, iar cele cu mașini second-hand pe plan intern (reînmatriculări) au avut parte de cel mai bun semestru de când există date, scrie Profit.ro

Firmele care fac cei mai mulţi bani în fiecare judeţ al ţării. Doar opt lideri judeţeni au capital majoritar autohton.
Cele opt judeţe în care românii fac cei mai mulţi bani sunt: Bacău – Dedeman, Harghita – Romaqua Group, Sibiu – Romgaz, Vâlcea – Oltchim, Mehedinţi – Combinatul de Celuloză şi Hârtie SA, Complexul Energetic Oltenia – Gorj, Vrancea – Vrancart, unul dintre cei mai mari producători de hârtie igienică, carton ondulat şi ambalaje din carton din România, Plantagro Com SRL, liderul afacerilor din Vaslui, rezultă din datele comunicate pentru Economica de ONRC, potrivit Economica.

Top 5 cluburi de fotbal: echipa cu cel mai mare profit şi cine se află pe pierdere. Potrivit datelor financiare comparate de economistul Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România (AAFBR) cele mai mari 5 cluburi de fotbal din România nu stau tocmai pe roze, doar 3 dintre acestea înregistrând profit. Pe primul loc în top se situează FC Viitorul SA, fondată de Gică Hagi, care a avut în ultimii cinci ani un profit mediu de 13% din cifra de afaceri, în timp de FCSB SA, fondată de George Becali, a avut în aceeaşi perioadă un profit net de doar 6% (după pierderea de 11% înregistrată în 2018), conform Adevarul.

Gigant german cu peste 17.000 de angajați în România își vinde afacerile. Face mii de concedieri la nivel global. Reprezentanţii Leoni au început să se întâlnească cu potenţiali cumpărători ai diviziei sale care produce fire şi cabluri (WCS), o tranzacţie menită să îmbunătăţească situaţia financiară a producătorului german de cabluri auto. După ce luna aceasta a trimis informaţii privind această divizie, conducerea Leoni poartă negocieri neoficiale cu potenţialii licitatori, potrivit InCont.

Clienţii sunt din ce în ce mai interesaţi de apartamentele noi. Ce caută când vine vorba de o locuinţă. Aproape 60% dintre cei care caută să îşi cumpere o locuinţă aleg apartamente noi, în vreme ce apartamentele vechi pierd tot mai mult teren în faţa cumpărătorilor, pe o piaţă în care oferta de locuinţe noi este în creştere, iar preţurile acestora s-au stabilizat, arată un studiu Imoteca. Preţurile pe piaţa rezidenţială de apartamente noi au rămas constante, cu un ritm de vânzări la fel de constant. S-au înregistrat mici ajustări de preţ faţă de anul trecut, ca medie generală un minus de 3-4%, conform Business magazin.

Încă două bănci din România sunt aproape de a lansa creditul 100% online. CEC Bank și BCR urmează să lanseze fluxuri de creditare 100% online. În cazul băncii de stat nu se știe încă o dată exactă, în timp ce BCR ar urmă să ofere produsul până în toamna. Pentru implementarea soluției în cazul CEC Bank, instituția de stat lucrează cu Deloitte, FinTech OS și furnizorul de semnătură electronică Namirial, relatează Wall-street.

Autoritățile, tot mai îngrijorate că giganții IT au dobândit o putere prea mare. Departamentul de Justiție din America a luat decizia să deschidă o anchetă amplă în cazul giganților IT precum Facebook, Google, Amazon și Apple, pe motiv că se angajează în practici anticoncurențiale. Deși până acum avertizările cu privire la puterea lor de a face rău erau spuse la ureche, acum evidența nu mai poate fi ascunsă. Au primit și un nume sugestiv: BAD. E un acronim care vrea să dea de înţeles că sunt rele, însă în traducere înseamnă că sunt „mari”, „anticoncurenţiale”, provoacă „dependență”, scrie Digi24.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized10 ore ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse2 zile ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
Diverse2 zile ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse4 zile ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized4 zile ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social5 zile ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized5 zile ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse6 zile ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized6 zile ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse6 zile ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized6 zile ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized6 zile ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

DiverseO săptămână ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

UncategorizedO săptămână ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Viteză extremă: pixeli mai rapizi, latență redusă și mișcare mai clară AGON PRO AGP257FT: Monitor de esports cu panel Fast IPS pe bază de oxid, cu rată de refresh nativă de 1000 Hz (1050 Hz în modul OC)

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, lansează AGON PRO AGP257FT, cel mai rapid monitor din portofoliul...

Uncategorized2 săptămâni ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Top Stiri Comisarul