Actualitate
Prelungirea termenului de depunere a chestionarului referitor la Planul Național Strategic (PNS) în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027
Având în vedere rolul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a răspunde nevoilor identificate la nivelul agriculturii României privind sprijinul pentru finanțarea investițiilor cheie în agricultură și dezvoltare rurală, interesul manifestat de partenerii sociali implicați în procesul de elaborare a Planului Național Strategic 2021-2027, numeroasele solicitări din partea acestora de a prelungi termenul de transmitere a chestionarului și pentru a permite unui număr cât mai mare de parteneri sociali să își exprime poziția cu privire la prioritățile PNS 2021-2027, MADR anunță prelungirea termenului de depunere a chestionarului referitor la Planul Național Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027 până la data de 31 august 2019.
Astfel, în vederea finalizării acestei etape esențiale a procesului de consultare publică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală invită toți actorii interesați să completeze “Chestionarul cu privire la Planul Național Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027”, publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (www.madr.ro – secțiunea Dezvoltare Rurală) și a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (www.afir.info) și să îl transmită până în data de 31 august 2019 la adresa de e-mail pns2021@madr.ro.
Sursa: Ziar Harghita.
-
Uncategorizedacum 6 zileAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Uncategorizedacum 6 zileHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Diverseacum 6 zileExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 6 zileHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Socialacum 5 zileCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Uncategorizedacum 7 zileZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Diverseacum O săptămânăASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
-
Diverseacum 4 zileCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el



