Connect with us

Actualitate

​Subiectele zilei: Politicieni și personaje dubioase, umăr la umăr; În seara în care am aflat, prin ADN, că Alexandra este moartă, mi-am amintit de Alexandru de la ”Colectiv” – Subiectele zilei

Publicat

pe

CCR faţă cu mafia, drepturile şi realitatea românilor. Ce Românie are în vedere CCR? Curtea a invocat egalitatea, demnitatea şi drepturile cetăţenilor, spre a-şi motiva decizia de a nu admite interzicerea aministierii şi graţierii faptelor de corupţie. Or, ţara reală e alta.A făcut bine CCR să interzică iertarea constituţională, prin amnistie şi graţiere, a delictelor corupţilor? Dată fiind dificultatea materiei e greu de dat un verdict rapid şi definitiv. Pare însă că înalta instanţă publică, una care, principial, merită mult respect, a greşit ţara în care şi-a impus decizia, scrie Deutsche Welle.

În seara în care am aflat, prin ADN, că Alexandra este moartă, mi-am amintit de Alexandru de la ”Colectiv”. Alexandru Hogea avea 19 ani atunci când a reușit să iasă pe picioarele lui din clubul Colectiv. Arsurile băiatului din Sinaia erau mari, dar nu îngrozitoare. A ajuns la spitalul Municipal și i-a rugat pe medici să-i dea un calmant. ”Mi-e frig, vă rog”, a mai apucat Alexandru să spună, înainte să cadă în somn. Medicii au înlemnit, atât de tânăr și atât de respectuos, chiar și în miezul unei dureri insuportabile. Erau ultimele cuvinte ale băiatului, dar părinții nu bănuiau asta atunci, căci nimeni nu știa că statul îi va minți pe pacienții de la ”Colectiv”, pe rude și pe cetățeni, spune Tolontan pentru Libertatea.

Politicieni și personaje dubioase, umăr la umăr. Membri ai clanurilor interlope au fost de multe ori în anturajul oamenilor politici importanţi. De pildă, personaje cu un trecut dubios au avut misiunea de a-l păzi pe Liviu Dragnea la unul dintre termenele de la Curtea Supermă, în dosarul în care a fost condamnat. Presa a dezvăluit la momentul respectiv cine sunt bodyguarzii de ocazie ai fostului lider PSD, scrie Digi24.

La trei case de noi e un proxenet „de Spania”. Toată lumea știe. Toată lumea tace. 1980-1989: la noi în bloc, în apartamentul de la etajul 6, uneori femeia urla bătută, alteori copiii, alteori toți. Sectoristul venea, constata și atât. Scene similare mai erau la etajul 1, la 3, la 8 etc. Nu era coadă la Alimentara fără femei cu ochi vineți. A ieșit și bancul cu „în a 3-a zi am început să văd cu stângul”. Și am râs.Dacă s-ar face Cartea Neagră a Nepăsării ar fi mai multe nume decât în fostele cărți de telefon. Câți eram la recensământ? Minus 2% oameni, restul populație, notează Republica.

CFR va moderniza toate intersecțiile de cale ferată cu drumuri naționale. Costul lucrărilor. Autoritățile promit lucrări de 35 de milioane de lei pentru că aceste zone de traversare a căilor ferate să fie bine semnalizate și iluminate, în acelaşi fel la nivel național. Din păcate, în ultimii șapte ani, din cauza proastei semnalizări s-au produs peste 200 de accidente, soldate cu victime. Toate cele 246 de puncte vor fi modernizate în doi ani, potrivit unei hotărî adoptate recent de guvern, potrivit Stirile ProTv.

Înapoi în anii ’80. Un tratat nuclear de referinţă ia sfârşit. Se întoarce Europa în epoca Războiului Rece? Germania și Franţa încearcă să împiedice o cursă a înarmărilor și să mențină deschise canalele de dialog cu Rusia. Unitatea NATO e şi ea pusă la încercare. Din 2014, Washingtonul și Moscova au început să se împungă, acuzându-se reciproc în repetate rânduri că au încălcat Tratatul. Americanii au arătat cu degetul spre rachetele ruseşti 9M729, în timp ce Moscova a susținut că raza lor de acţiune este sub cei 500 de kilometri menţionaţi în Tratatul INF, scrie Euractiv.

Holocaustul în Transnistria: 75 de ani de când au fost deportați mii de romi. Astăzi se împlinesc 75 de ani de la tragicele evenimente în care aproape 14 mii de romi au fost deportaţi în lagărele de concentrare din regiunea Transnistreană. Cu această ocazie, reprezentanţii Coaliţiei „Vocea Romilor” din Republica Moldova s-au reunit în faţa Guvernului, unde au aprins lumânări şi au depus flori în memoria victimelor holocaustului împotriva romilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform Radio Europa Liberă.

O destinație turistică din Italia, promovata de oamenii fară adăpost. Bologna, orașul-cetate din nordul Italiei, are deja un istoric în a sparge tiparele sociale și culturale, și în a depăși, în fiecare an, pragul numărului de străini care îl vizitează. Ocolit de turiști în trecut, astăzi, Bologna a devenit o destinație de vacanta populara cu multe atracții turistice: monumente istorice, clădiri cu arhitectura autentica, locuri ascunse care dezvăluie povesti mai puțin știute despre oraș, gastronomie și … înghețată, potrivit Wall-street.

Viața fără granițe a tinerilor uitați de lume din Norvegia. Fotograful Hedda Rysstand a documentat tineri Sámi care cresc reni în nordul Norvegiei.Regiunea Sápmi, care face parte din nordul Norvegiei, Suediei și Finlandei, este zona ancestrală a indigenilor Sámi. Deși nu există statistici oficiale, se estimează că există în jur de 80 de mii până la o sută de mii de Sámi, și 11 limbi diferite. Cei mai mulți trăiesc în orașele scandinave mai mari. Însă viața lor e dificilă, pentru că pământurile le-au fost segmentate în 1800, relatează Vice.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Curățarea facială Curățarea facială
Diverse23 de ore ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Uncategorized2 zile ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

Uncategorized2 zile ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Social3 zile ago

Ham sau zgardă pentru plimbările zilnice? Ce contează în funcție de talie și comportament

O zgardă frumoasă poate arăta impecabil, iar un ham bine croit poate schimba complet felul în care simți plimbarea. Totuși,...

Uncategorized5 zile ago

Dezmembrez Skoda Octavia 4 – piese originale pentru reparații mai bine calculate

Skoda Octavia 4 este un model modern, cu multă electronică, numeroase variante de echipare și componente care pot diferi chiar...

Uncategorized5 zile ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

Uncategorized5 zile ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized6 zile ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Diverse6 zile ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Uncategorized7 zile ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

DiverseO săptămână ago

Livrarea de flori în Chișinău din România și străinătate: ghid

Distanța nu mai este un impediment pentru a-ți arăta afecțiunea, a felicita o persoană dragă cu ocazia zilei de naștere...

UncategorizedO săptămână ago

Circuit Columbia – între Anzi, orașe colorate și atmosfera Caraibilor

Columbia este una dintre cele mai diverse destinații ale Americii de Sud. Munți acoperiți de vegetație, orașe dinamice, regiuni dedicate...

DiverseO săptămână ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

UncategorizedO săptămână ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

DiverseO săptămână ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

UncategorizedO săptămână ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

UncategorizedO săptămână ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

UncategorizedO săptămână ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Top Stiri Comisarul