Connect with us

Actualitate

USR și PLUS s-au înțeles pentru o alianță politică. Obiective: câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare și guvernarea până în 2028 – Politic

Publicat

pe

USR și PLUS au anunțat, marți, că au convenit asupra unei alianțe politice, care, din cauza procedurii judiciare îndelungate de înscriere, va fi dublată de o alianță electorală pentru prezidențiale. Protocolul ar urma să se semneze în următoarele zile.

Obiectivele imediate sunt câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare, formarea, în 2020, unei coaliții de guvernare cu premier din partea Alianței, precum și câștigarea alegerilor parlamentare din 2024 și asigurarea guvernării până în 2028, potrivit unui comunicat de presă al celor două partide.

Obiectivele Alianței USR- PLUS:

  • Câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019;
  • Câștigarea de către candidații Alianței a unui număr cât mai mare de funcții elective în cadrul administrației publice locale, ca urmare a alegerilor locale din 2020
  • Câștigarea de către candidații Alianței a celui mai mare număr de mandate de parlamentari, prin comparație cu ceilalți competitori, ca urmare a alegerilor parlamentare din 2020, astfel încât să formeze o coaliție de guvernare având prim-ministru un reprezentant al Alianței;
  • Asigurarea guvernării României în perioada 2020-2024 și implementarea programului de guvernare al Alianței;
  • Câștigarea alegerilor parlamentare organizate în 2024 și asigurarea guvernării României în perioada 2024-2028.

Oferta Alianței constă într-un set de politici publice, elaborate de o comisie special constituită în acest sens:

  • Reforma constituțională, asigurarea justiției independente și a statului de drept;
  • Educația și cultura;
  • Sănătatea și mediul;
  • Infrastructura;
  • Strategia de dezvoltare competitivă antreprenorială și industrială;
  • Eradicarea sărăciei și dezvoltarea rurală;
  • Politica externă și de apărare.
  • Modul de organizare a Alianței USR PLUS

Alianța va propune candidați comuni pentru toate cele trei rânduri de alegeri din 2019 și 2020. Pentru alegerile prezidențiale din 2019, candidatul la prezidențiale va fi Dan Barna, care va candida în tandem cu Dacian Cioloș, ca propunere de prim-ministru, se arată în comunicatul de presă al celor două formațiuni.

Pentru alegerile locale din 2020, Alianța va desemna candidați comuni pentru funcțiile de primar, președinte al consiliului județean și primar general al municipiului București, stabiliți în baza negocierilor sau, în lipsa unui acord, prin alte mijloace, precum alegeri interne la care vor participa toți membrii PLUS și USR sau sondaje de opinie.

De asemenea, Alianța va propune liste comune de candidați pentru consiliile locale și județene, cuprinzând candidați desemnați anterior de fiecare partid. Pozițiile eligibile pe liste vor fi distribuite prin negocieri sau, în lipsa unui acord, conform unor sondaje de opinie.

Pentru alegerile parlamentare din 2020, Alianța va propune liste comune de candidați atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților, cuprinzând candidați desemnați anterior de fiecare partid. Pozițiile eligibile pe liste vor fi distribuite prin negocieri sau, în lipsa unui acord, conform unor sondaje de opinie.

Desemnarea candidaților Alianței se va face în baza principiului competenței și sub condiția asumării respectării statutelor ambelor partide, a Codului Etic al PLUS și a Regulamentului de Admitere a Membrilor USR.

Nu vor putea fi desemnate drept candidați ai Alianței persoane trimise în judecată, fără a fi intervenit între timp o decizie definitivă de achitare sau încetare a urmăririi penale sau a procesului penal, sau persoane care au suferit condamnări penale definitive pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

De asemenea, nu vor putea fi desemnate drept candidați ai Alianței persoane care au avut calitatea de lucrători activi sau colaboratori ai Securității sau, majore fiind, au semnat un angajament cu Securitatea înainte de 1990 sau au în prezent calitatea de lucrători activi/colaboratori/informatori ai unui serviciu de informații sau persoane care promovează violența, ideologii totalitare, discriminarea de gen, anarhismul, rasismul, șovinismul, separatismul etnic sau teritorial și orice alte idei ori acțiuni extremiste.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse9 ore ago

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Diverse9 ore ago

Strategii eficiente pentru creșterea conversiilor online

Într-un mediu digital în care concurența este tot mai mare, creare site profesional reprezintă baza unei strategii eficiente de atragere...

casă casă
Diverse2 zile ago

Sindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală

Motivele pentru care românii lasă apartamentele de la bloc pentru o casă la periferia marilor orașe sunt aproape mereu aceleași:...

dieta FODMAP dieta FODMAP
Diverse3 zile ago

Cum funcționează Dieta FODMAP? Reguli de aur pentru alimentele permise și de evitat

Dacă suferi de sindromul intestinului iritabil (IBS), balonare cronică sau crampe abdominale, cel mai probabil ai auzit de dieta FODMAP. Dezvoltată...

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping
Diverse3 zile ago

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping?

Prima dată când am văzut pe cineva încărcându-și telefonul direct de la o bucată de pânză întinsă pe iarbă, undeva...

Diverse4 zile ago

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized4 zile ago

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

Nouă din zece aparate de aer condiționat vândute de evomag au Wi-Fi Cele mai căutate modele sunt cele de 12.000...

Antonia Roman Antonia Roman
Diverse5 zile ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
Diverse5 zile ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

Uncategorized5 zile ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

Diverse6 zile ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

Diverse6 zile ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Diverse6 zile ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

ActualitateO săptămână ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

UncategorizedO săptămână ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vacanțe în Bulgaria – sejururi potrivite pentru familii, cupluri și grupuri

Bulgaria rămâne o destinație practică pentru turiștii români care își doresc plaje întinse, hoteluri bine echipate și acces rapid cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse2 săptămâni ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized2 săptămâni ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse2 săptămâni ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Top Stiri Comisarul