Actualitate
Statul trebuie să asigure ordinea constituțională în Catalonia
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, i-a acuzat marți seara pe liderii catalani care militează pentru independența regiunii că s-au situat „în afara dreptului și a democrației” și a anunțat că statul va trebui să asigure ordinea constituțională, transmite agenţia AFP.
„Aceste autorități, de o manieră clară și categorică, s-au situat total în afara dreptului și a democrației”, a declarat Felipe al VI-lea, într-o rară alocuțiune televizată, susținută la două zile după organizarea în Catalonia a unui referendum interzis pentru autodeterminare, a cărui finalitate este, potrivit suveranului, „de a proclama ilegal independența”.
„Cu comportamentul lor iresponsabil, ei pot chiar pune în pericol stabilitatea economică și socială a Cataloniei și a întregii Spaniei”, a adăugat regele, într-un discurs de o fermitate fără precedent, notează AFP.
În fața acestei situații, „este responsabilitatea puterilor legitime ale statului să asigure ordinea constituțională și funcționarea normală a instituțiilor, respectarea statului de drept și a autonomiei Cataloniei”, a spus Felipe al VI-lea, aflat pe tron din 2014.
În baza articolului 155 din Constituție, niciodată invocat până acum, guvernul poate obliga o regiune să-și respecte obligațiile constituționale în caz de încălcare sau dacă aceasta „aduce grav atingere interesului general al statului”. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



