Actualitate
Pieton accidentat în Odorheiu Secuiesc, în timp ce traversa regulamentar
O femeie, de 47 ani, din Odorheiu Secuiesc a fost accidentată în timp ce era angajată în traversarea regulamentară a drumului public
În data de 08.08.2019, ora 15.50, un bărbat, de 50 ani, din Odorheiu Secuiesc, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din zona centrală a localității susmenționate, nu a acordat prioritate unei femei, de 47 ani, care traversa drumul pe o trecere amenajată și semnalizată corespunzător și a accidentat-o. În urma impactului, persoana accidentată a suferit leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost examinat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Conform procedurilor în vigoare, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.
Sursa: Ziar Harghita.
-
Actualitateacum 2 săptămâniDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 2 săptămâniCanicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile
-
Diverseacum 2 săptămâniRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum 2 săptămâniAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Socialacum 2 săptămâniTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Sportacum 2 săptămâniABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Stiri localeacum 2 săptămâniGhidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili
-
Actualitateacum 2 săptămâniPrelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România



