Actualitate
ITM Neamț începe controalele în primării și alte instituții publice locale
Începând cu data de 26 august, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ vor organiza întâlniri de informare, urmate de vizite de inspecţie la locurile de muncă aparţinând unităţilor din administraţia publică locală a judeţului Neamţ.

Acţiunea este dispusă de Inspecţia Muncii Bucureşti, se va desfăşura la nivel naţional în perioada august – octombrie 2019 şi urmăreşte verificarea modului în care sunt respectate cerintele minime de securitate şi sănătate în muncă în instituţiile administraţiei publice (Consiliul Judeţean, consiliile locale, primării, alte autorităţi şi instituţii publice).
Obiectivele acţiunii sunt:
- “Creşterea nivelului de respectare a legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă de către autorităţi şi instituţii publice”, obiectiv cuprins în „Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018 – 2020”;
- Clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a unor prevederi legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- Stabilirea măsurilor ce se impun pentru: implementarea şi urmărirea principiilor generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale; protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor; eliminarea sau ţinerea sub control strict a factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională; asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare desfăşurării activităţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
- Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, Ioan Popescu, inspector şef
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO
-
Actualitateacum 2 săptămâniDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 2 săptămâniCanicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile
-
Diverseacum 2 săptămâniRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum 2 săptămâniAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Socialacum 2 săptămâniTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Sportacum 2 săptămâniABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Actualitateacum 2 săptămâniPrelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România
-
Stiri localeacum 2 săptămâniGhidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili



