Connect with us

Actualitate

Administrația Trump a fost acționată în instanță din cauza unei noi legi privind imigrația – International

Publicat

pe

Procurorii Generali din 19 state americane și din Washington D.C. au acționat luni în instanță Administrația Donald Trump pentru a bloca o nouă lege care permite reținerea pe termen nedeterminat a familiilor de imigranți cu copii, scrie Mediafax, citând Reuters.

Noua lege privind imigrația elimină prevederile unui acord din 1997, potrivit căruia copiii nu puteau fi reținuți pentru mai mult de 20 de zile în centrele pentru migranți. Noile prevederi au fost făcute publice vineri și ar urma să intre în vigoare în luna octombrie.

„Această nouă lege a lui Trump riscă fără milă siguranța și bunăstarea copiilor. Aceasta elimină un acord vechi de zeci de ani care previne reținerea ilegală a copiilor imigranți”, a declarat Xavier Becerra, Procurorul General al Californiei.

Acordul din 1997 a fost extins în 2015, pentru a-i include și pe copiii care imigrează în Statele Unite cu părinții, nu doar pe cei neînsoțiți, așa cum prevedea versiunea inițială. În motivarea modificării legii, oficialii din Administrația Trump au argumentat că limitarea perioadei de detenție îi încurajează pe migranți, făcându-i pe aceștia să creadă că dacă își iau copiii cu ei atunci când trec granița, vor avea automat dreptul de a fi audiați și de a primi azil.

Reuters notează că noua lege ar fi dificil de aplicat, întrucât infrastructura nu este suficient de dezvoltată pentru a permite detenția pentru o perioadă lungă a unui număr foarte mare de migranți.

Peste 42.000 de familii au fost reținute doar în luna iulie la granița sudică a Statelor Unite.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized6 ore ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse7 ore ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized8 ore ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized8 ore ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized10 ore ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

UncategorizedO zi ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized2 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized3 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Diverse5 zile ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized6 zile ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
UncategorizedO săptămână ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

UncategorizedO săptămână ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 săptămâni ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 săptămâni ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse2 săptămâni ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
Diverse2 săptămâni ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Uncategorized2 săptămâni ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Top Stiri Comisarul