Simona a simțit diferența abia după ce s-a mutat cu serviciul de la subsidiara din România a unei multinaționale, la cea din Cehia. În România, abia dacă avea timp să respire. Dacă avea o programare la medic trebuia să-și ia zi liberă. Când băiatul ei a susținut examenul la facultate, pentru a-i fi alături și-a luat altă zi liberă. ”Într-un an mi se ducea o săptămână din concediu doar pe zilele luate pentru a-mi rezolva problemele personale”, spune ea. În Cehia, am de predat 5 rapoarte pe săptămână, dar nu contează dacă le dau pe toate vineri la ora 18 sau marți dimineața. Nu contează dacă nu vin o zi la serviciu- important e să-mi fac treaba.
În România, piața muncii rămâne încă una rigidă, în care ușurința schimbării unui loc de muncă sau posibilitățile de flexibilizare a programelor de lucru sunt încă sub nivelul altor țări europene, arată datele INS. ”Absentarea de la lucru din motive familiale poate avea uneori chiar urmări negative asupra menținerii locului de muncă. Angajații se află încă în situația în care apelează la concediul de odihnă sau chiar la cel medical pentru a-și îndeplini anumite responsabilități. În anul 2005, doar 38,9% dintre salariații cu responsabilități familiale aveau posibilitatea de a-și lua liber una sau mai multe zile întregi din motive familiale. Situația s-a ameliorat în timp, în sensul că în anul 2010 52,0% dintre salariații cu responsabilități familiale aveau posibilitatea de a-și lua liber una sau mai multe zile întregi din motive familiale. Iar opt ani mai târziu (în 2018), ponderea a crescut doar cu 3,4 puncte procentuale comparativ cu 2010 (la 55,4%)”, arată Statistica.
Se remarcă faptul că ponderea femeilor salariate care au posibilitatea să absenteze de la lucru din motive familiale este ușor mai mare, comparativ cu cea a bărbaților (43,4% faţă de 35,2% în 2005, 55,0% faţă de 49,4% în 2010, respectiv 59,1% faţă de 52,3% în 2018).
Între femeile salariate, frecvența cea mai mare a celor care au posibilitatea de a absenta din motive familiale se înregistrează în rândul celor care au copii de până la 15 ani și adulți dependenți în îngijire (53,2% în 2005, 61,3% în 2010).
Salariații cu responsabilități familiale au, de asemenea, posibilitatea de a flexibililiza programul de lucru prin modificarea orelor de început sau de sfârșit ale programului, din motive familiale. Pentru cele trei momente de timp analizate, situația este următoarea: în anul 2005, ponderea salariaților cu responsabilități familiale care își puteau varia ora de început sau de sfârșit a programului era de 34,6%, în anul 2010, ponderea a crescut la 49,6%, iar în 2018, 47,0% dintre salariații cu responsabilități familiale își puteau varia ora de început sau de sfârșit a programului.
În anul 2018, variația programului a devenit obișnuință pentru 20,8% dintre salariații cu responsabilități familiale (care își pot varia ora de început sau de sfârșit a programului), comparativ cu anul 2005, când ponderea era de numai 4,9%. Situația este mai evidentă în cazul femeilor salariate: din cele 52,2% care îşi puteau varia ora de început sau sfârşit a programului de lucru în anul 2018, 25,0% puteau apela în mod general la această facilitate și 27,2% doar ocazional.
Potrivit Institutului Național de Statistică din România,deși principiile de bază ale flexicurităţii presupun aranjamente contractuale flexibile, promovarea formării profesionale continue şi politici eficiente pentru gestionarea schimbărilor rapide de pe piaţa muncii iar acest concept a fost adoptat și în țara noastră, încă din anul 2007, flexicuritatea și principiile acesteia încă nu se reflectă în realitate. Afirmația este susținută de faptul că, înaintea aderării la UE, mai puțin de 10% din populația ocupată (9,8%) lucra cu program parțial.
De notat faptul că, în cazul persoanelor ocupate care aveau în întreținere copii și adulți dependenți, ponderea era mai mare, de 13,3% (15,2% pentru femei, 21,4% pentru persoanele din mediul rural). La 3 ani după aderare, situația nu se modificase foarte mult, în sensul că doar 10,5% din populația ocupată lucra cu program parțial (11,0% pentru femei, 20,3% pentru persoanele din mediul rural). De asemenea, majoritatea salariaților din România (90,5%) lucrau, în anul 2010, cu program fix.
Pentru salariaţi, programul de lucru se încadrează în una din următoarele categorii: Program stabilit de către angajator, fix fără posibilitatea de a modifica începutul şi/sau sfârşitul programului de lucru din iniţiativa angajatului. Tot în această categorie se încadrează şi lucrul în schimburi/ture, chiar daca există posibilitatea ca angajatul să facă „schimb de tură”; Program stabilit în consens cu angajatul, – glisant angajatul poate varia începutul şi sfârşitul programului de lucru cu condiţia respectării numărului de ore lucrate zilnic (stabilite prin contractul de muncă) – variabil atât începutul şi sfârşitul zilei de muncă cât şi numărul de ore lucrate zilnic pot varia cu condiţia respectării numărul de ore lucrate săptămânal / lunar (stabilite prin contractul de muncă) Angajatul îşi poate stabili singur programul de lucru (în funcţie de nevoile /preferinţele personale), fără nicio restricţie din partea angajatorului.
Salariații cu un nivel de educație mai ridicat tind să lucreze în programe de lucru flexibile. Astfel, (doar) 11,1% dintre absolvenții de studii superioare lucrau cu o formă de program flexibil (glisant, variabil sau personalizat) față de 8,9% ȋn cazul celor care absolviseră studii medii sau 10,6% dintre cei cu studii scăzut.
Tendinţa de adoptare a unei mai mari flexibilităţi în ceea ce priveşte programul de lucru ar trebui să fie mai vizibilă în activitățile economice unde prezenţa fizică a salariaţilor la locul de muncă reprezintă o nevoie secundară. De exemplu, în anul 2010, cea mai mare pondere a salariaților – care lucrau cu program flexibil – se întâlnea în Tranzacții imobiliare (37,3% – respectiv 21,7% program glisant și 15,6% program variabil). Programul flexibil se întâlnește și în activitățile economice precum Hoteluri și restaurante (21,3%), Agricultură, silvicultură și pescuit (18,0%), Activități de spectacole, culturale și recreative (16,1%), Informații și comunicații (15,3%).
